”E mare nevoie să se întoarcă!”. Gigi Becali, sfătuit să-l readucă pe MM Stoica la FCSB
20.10.2019, 14:58FCSB are un nou director sportiv în persoana lui Narcis Răducan, dar Gigi Becali a fost sfătuit să-l readucă pe MM Stoica. Patronul roș-albaștrilor este îndrumat să-l sune pe prietenul său și să-i ofere acestuia o altă funcție în cadrul clubului. Totuși, Becali a fost supărat pentru că Meme a plecat de la club într-un moment delicat.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Dumitru Dragomir, care se află acum din nou în relați excelente cu Gigi Becali, după ce o perioadă bună de timp nu și-au vorbit, i-a transmis omului de afaceri să-i dea lui MM pe mână Academia FCSB.
”Cu Narcis Răducan și Vintilă, FCSB are mai multă liniște, dar e mare nevoie de MM sa se întoarcă. Poate mai bine ar fi șeful centrului de copii si juniori. După o viață alături de Becali, acolo îi este locul. Să accepte și el să fie șef la juniori. Acolo e mare nevoie de o mână forte, un om priceput”, a spus Dumitru Dragomir pentru Radio sport 1.
”Corleone” crede că MM Stoica, care i-a răspuns lui Becali, ar putea face treabă foarte bună la centrul de copii și juniori, mai ales că investițiile de acolo sunt importante.
”Vă spun ceva. FCSB are un centru de copii de nivel mondial, eu daca aș avea ce au ei, aș scoate în 5 ani vreo 50 de fotbaliști de nivel european”, a mai spus Dumitru Dragomir.
Gigi Becali ”l-a taxat” pe MM Stoica: ”A plecat când se clătina corabia!”
Gigi Becali a vorbit zilele trecute, după nunta fiicei sale Teodora, despre MM Stoica, prezent și el la eveniment. Finanțatorul roș-albaștrilor a declarat că nu are nevoie acum de serviciile prietenului său la echipă, dar a precizat și că există o cale ca MM să revină la FCSB.
Concret, patronul a precizat că Stoica se poate întoarce oricând la club, dacă va avea nevoie de un loc de muncă, dar că nu este nevoie de el.
"Eu spun un lucru, eu nu am nevoie, dar MM, pentru că e prietenul meu, oricând poate să zică: 'domne, vreau un serviciu'. E prietenul meu şi îl primesc, că na, dar nu că am eu nevoie, că 'Mihai, vino încoace'.
Nu am nevoie, dar un prieten nu poţi să-l laşi şi oricând vrea el să vină, îl primesc. Pentru că el a plecat când se clătina corabia şi nu pot eu să zic acuma 'hai, vino', dar dacă vrea să vină, oricând uşa este deschisă pentru el la FCSB cât sunt eu stăpân, toată viaţa", a precizat Gigi Becali.
Etichete: narcis raducan , mm stoica , gigi becali , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...