Dușan Uhrin nu a mai suportat! Antrenorul a plecat din România și e gata să se despartă de Dinamo
articol scris de Digi Sport02.07.2021, 11:49
Dinamo se află pe un ”butoi de pulbere”, iar Dușan Uhrin nu a mai suportat situația.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul ceh a decis să plece din România și este pe punctul de a pune punct aventurii din al doilea mandat de la Dinamo, sătul de incertitudinea din ”Ștefan cel Mare” și de promisiunile nerespectate ale celor care conduc clubul, anunță Prosport.
Dușan Uhrin a plecat de la Dinamo
De altfel, antrenorul ceh nu mai condusese antrenamentele din ultimele zile de la Dinamo, de care s-a ocupat Iulian Mihăescu, secund în staff-ul lui Dușan Uhrin.
Situația de la Dinamo a atins cote înalte, jucătorii alegând, în semn de protest, să nu intre pe teren la cele două amicale programate în această săptămână, cu Unirea Slobozia, programat joi, și cel de sâmbătă cu Metaloglobus.
Miercuri, cu două zile înainte de a lua decizia de a pleca din România, Dușan Uhrin recunoștea că situația în ”Ștefan cel Mare” este critică, iar al său viitor la echipă, incert.
”Nu ştiu nimic despre situaţia de la Dinamo. Până acum nu am aflat nimic. Ei se antrenează, dar nu vor să joace meciul pe care l-am aranjat. Nici mâine, nici sâmbătă. Nu vor să o facă pentru că nu cunosc situaţia.
Ei vin la antrenamente dacă îi chem. Chiar nu ştiu, situaţia e ciudată. Nu ştiu ce se va întâmpla nici cu ei, nici cu mine. Sincer, nu am idee dacă voi continua!”, declara Dușan Uhrin, potrivit AS.ro.
Se schimbă deținătorul pachetului majoritar de acțiuni de la Dinamo
Dinamo poate rămâne fără antrenor chiar la scurt timp după ce Pablo Cortacero și-a dat acordul să-i cedeze pachetul majoritar de acțiuni lui Dorin Șerdean, un apropiat de-ai spaniolului, care a ocupat funcția de președinte al clubului până în iarnă.
Dorin Șerdean a confirmat că a semnat un acord cu Pablo Cortacero privind preluarea acțiunilor.
”Referitor la acțiuni, e mult spus că-mi aparțin, dar am un acord semnat. Am fost în Spania de mai multe ori, am discutat cu Pablo Cortacero, este conștient de situația creată, independent de voința lui. Totuși, el pierde 550 de mii de euro. A dat 300 de mii de euro pentru a plăti salarii din februarie 2020.
Este un acord care conferă obligații - dacă dumnealui are posibilitatea să aducă bani suficienți, revine, dacă nu, acțiunile îmi vor reveni mie, dar este vorba de acțiunile lui CS Dinamo 1948 S.A. de la Lotus. Am acest acord semnat, trebuie să ne bucure, cu toate greșelile și păcatele lui, Pablo a înțeles și a făcut acest pas.
Sunt destui oameni care vor să investească în mod corect, care au forță financiară. Acest acord conferă într-un termen rezonabil să se facă această infuzie de capital la societatea Lotus. Nu este istorie Cortacero, dacă aduce banii, este istorie acest acord de acum”, a precizat Dorin Șerdean într-o intervenție la emisiunea Digi Sport Special.
Etichete: antrenor dinamo , dusan uhrin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...