Dusan Uhrin Jr, speriat de ce a găsit în Liga 1! ”Îmi e un pic teamă. Nu am mai văzut în viața mea așa ceva”
01.09.2019, 18:01Antrenorul lui Dinamo, Dusan Uhrin Jr, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că este speriat după ce a văzut problemele de arbitraj din Liga 1. Pentru ”câinii roșii” urmează duelul cu Sepsi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Ieri a fost un meci dificil între Astra Giurgiu şi CFR Cluj şi am văzut ce s-a întâmplat. În fiecare meci e un penalty, nu am mai văzut în viaţa mea aşa ceva. Chiar în fiecare meci. Aşa că vom vedea... pot să spun că îmi e un pic teamă când jucăm în careul nostru", a spus antrenorul ceh.
Dusan Uhrin Jr nu se gândeșe la cupele europene
Dusan Uhrin Jr a menţionat că nu se gândeşte la o participare cu Dinamo în cupele europene: "Deocamdată mă concentrez pe următorul meci, nu mă gândesc la o participare în cupele europene. În plus, acum nu avem o poziţie bună în clasament încât să vorbim de Europa League".
Întrebat ce părere are despre faptul că Dinamo nu are niciun jucător convocat la echipa naţională a României pentru partidele cu Spania şi Malta, Uhrin Jr a răspuns: "Sunt dezamăgit că nu avem jucători la naţională. Avem doar doi jucători la echipa de tineret. Trebuie să muncim mai mult şi echipa să ofere naţionalei mai mulţi jucători. Cred că jucătorii mei au calitate, dar acum asta este situaţia".
Dinamo întâlneşte, luni, de la ora 21:00, în deplasare, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, într-o partidă contând pentru etapa a 8-a a Ligii 1. Meciul este transmis în direct de Digi Sport și este în timp real pe digisport.ro.
Etichete: astra cfr , dusan uhrin , dusan uhrin dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...