După FCSB, vine Craiova! Cum a prefațat Emil Săndoi duelul cu echipa din Bănie
articol scris de Digi Sport26.02.2021, 11:52
Antrenorul echipei de fotbal Chindia Târgovişte, Emil Săndoi, a declarat că pentru formaţia dâmboviţeană urmează un meci cu una dintre cele mai bune echipe din campionat, Universitatea Craiova.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
''Ne aşteaptă un meci dificil, cu una dintre cele mai bune echipe din campionat (Universitatea Craiova, n. red.), o dublă de fapt, pentru că după meciul din campionat va urma şi meciul de Cupă, la trei zile'', a declarat Săndoi pe contul de Facebook al clubului.
Emil Săndoi: ”Am încercat să reglăm unele probleme pe care le-am avut la jocul cu FCSB”
"Este un program încărcat, avem trei partide în opt zile, toate importante. Avem tot lotul la dispoziţie, cu amendamentul că unii dintre jucători nu sunt puşi la punct cu pregătirea fizică, pentru că au avut program individualizat.
Mă refer aici la Neicuţescu şi la Cherchez, care probabil nu vor intra în calcul pentru aceste partide. Mă bucur că nu avem suspendări. Corbu a revenit după operaţie, dar mai devreme de trei săptămâni nu cred că va putea fi integrat în programul nostru'', a mai spus tehnicianul.
''A fost o săptămână OK, după meciul cu FCSB am încercat să reglăm unele probleme pe care le-am avut la jocul cu FCSB. A fost o înfrângere (0-1), chiar dacă nici ei nu au avut cine ştie ce ocazii clare de-a lungul partidei. A fost o greşeală la o fază fixă. Încercăm să trecem peste acest rezultat negativ'', a precizat fostul fundaş al Universităţii.
Săndoi a comentat şi faptul că echipa va disputa meciurile de acasă la Buzău până la finalul sezonului, după ce până acum le-a jucat la Ploieşti, Giurgiu şi Buftea.
''Este primul meci la Buzău, mă bucur că rămânem într-un singur loc şi nu ne mai mutăm dintr-o parte în alta. Oricum, peste tot unde am jucat condiţiile au fost bune şi niciun adversar nu a putut să se plângă.
Sperăm să fie cu mai mult noroc acum, dar şi să nu se mai facă greşeli de arbitraj împotriva noastră, şi nici în favoarea noastră nu ne dorim. Sperăm să acumulăm puncte, pentru că orice zestre de puncte înainte de play-out este importantă", a concluzionat fostul internaţional.
Chindia o întâlneşte pe Universitatea Craiova, sâmbătă, de la ora 20:00, pe Stadionul Gloria din Buzău, în etapa a 25-a a Ligii I de fotbal. Meciul poate fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și pe digisport.ro pentru abonații RCS-RDS.
Agerpres.
Etichete: emil sandoi , chindia , chindia universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...