După Contra, Dinamo l-a pierdut și pe Costache pentru derby-ul cu roș-albaștrii
19.09.2017, 19:55Dinamo are probleme importante de efectiv înaintea marelui meci cu rivalii de-o viață. După ce l-au pierdut pe Cosmin Contra, ”transferat” la lotul național, acolo unde va îndeplini rolul de selecționer, vacant după demiterea lui Daum, ”câinii” au o pierdere importantă și la nivelul lotului. Este vorba despre Valentin Costache (19 ani), unul dintre cei mai buni jucători ai roș-albilor în acest sezon.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Costache a fost suspendat două etape, de către Comisia de Disciplină a LPF, ca urmare a faptului că a fost eliminat în timpul partidei de la Severin, dintre CS U Craiova și Dinamo, scor 2-2.
”În baza art. 63.1.b + 63.2.4.a din RD, se sancţionează jucătorul Costache Ionuţ (FC Dinamo 1948) cu suspendare pentru două jocuri şi o penalitate de 3.000 lei”, a anunţat site-ul lpf.ro.
În minutul 45+3, la 1-0 pentru Dinamo, Costache a avut o intrare brutală asupra lui Gustavo, motiv pentru care a fost trimis la cabină.
"În prima repriză m-au lovit atât Zlatinski, cât şi Bancu. La cartonaşul meu roşu s-a văzut tinereţea mea, faptul că nu am experienţă, îmi asum eliminarea. Colegii mi-au zis să ţin capul sus, dar să nu rămân aşa, ci să învăţ din aceste greşeli", a declarat Costache, după meci, la Digi Sport.
De asemenea și Hristo Zlatinski a fost penalizat de Ligă, tot după ”roșul” încasat sâmbătă seară.
”În baza art. 63.1.b + 63.2.4.a din RD, se sancţionează jucătorul Zlatinski Hristo (CSU Craiova) cu suspendare pentru două jocuri şi o penalitate de 3.000 lei”.
VIDEO cu faultul comis de Costache
Etichete: dinamo , steaua-dinamo , costache dinamo , valentin costache , costache suspendat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...