Exclusiv După ce a ajuns tot mai aproape de retrogradare în Arabia Saudită, Andrei Burcă a vorbit despre viitorul lui
articol scris de Digi Sport26.05.2024, 15:58
Andrei Burcă (31 de ani) a ajuns la Al-Okhdood, formație din Arabia Saudită, în vara lui 2023, în schimbul sumei de un milion de euro.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Înainte de a pleca din România, Burcă a câștigat alături de CFR Cluj de trei ori campionatul României și o Supercupă a României.
Andrei Burcă nu exclude varianta de a reveni în SuperLigă: ”Mă uit la fiecare etapă din România”
După doar un sezon petrecut în campionatul Arabiei Saudite, Andrei Burcă nu știe dacă va rămâne în continuare la Al-Okhdood, formație care este aproape de retrogradare.
Întrebat dacă se gândește să revină în fotbalul din România, Burcă a susținut că nu va exclude niciodată această variantă și că este la curent cu ceea ce se întâmplă în SuperLigă.
”Nu știu dacă rămân în Arabia Saudită. De când am ajuns aici nu m-am mai gândit decât la națională. Sper ca acest turneu final să fie cât mai lung!
(n.r. Ai exclude o revenire în fotbalul românesc?) Nu! Clar că nu! De când s-a obținut calificarea m-am gândit doar cum să fiu în cea mai bună formă pentru Campionatul European. Mă uit la fiecare etapă din România.”, a declarat Andrei Burcă.
Cât de mare este presiune din Arabia Saudită și cum se implică oamenii care dau banii
Andrei Burcă spune că în Arabia Saudită presiunea este mai mare decât în România pentru că nu doar antrenorii și conducătorii au pretenții.
”Nivelul este foarte ridicat și pretențiile sunt foarte mari. Acolo, dacă nu performezi, echipa scapă de tine după o lună, două sau cel mai târziu în prima periodă de transferuri. Sau nu mai joci! Este o presiune foarte mare!
Acolo în afara antrenorului sunt și cei din conducerea clubului și investitorii, care pun presiune, dar și conducătorii din guvern care sunt implicați în transfeuri. Este simplu: au foarte mulți bani și dacă nu performezi, vin alți jucători”, a mai spus Burcă.
Lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024
PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).
Acesta este și lotul preliminar pentru EURO 2024. Lotul final pentru turneul din Germania, care poate cuprinde până la 26 de jucători, va fi anunțat vineri, 7 iunie.
Etichete: transfer , romania , echipa nationala , andrei burca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...