"Dumnezeu ne-a dat punctele". Hagi l-a certat pe marcatorul Eric, după Chindia - Viitorul 0-1. "Regele", dezlănțuit în vestiar
19.07.2019, 23:30Viitorul a obținut a doua victorie din primele două etape în Liga 1, 1-0 cu Chindia, însă Gheorghe Hagi a fost "foc și pară" la final. Cu toate că au întâlnit o nou-promovată, constănțenii au învins doar cu 1-0 și au fost aproape să primească gol de mai multe ori.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
La finalul meciului, antrenorul Gheorghe Hagi a fost foarte supărat pe jucători. S-a dus în vestiar și i-a certat , iar apoi le-a interzis să dea declarații despre asta.
"După părerea mea, Dumnezeu ne-a dat aceste puncte. Am avut puţine ocazii, ritmul nostru a suferit. Am fost previzibili în atac şi am făcut multe greşeli şi în plan defensiv. Au avut ocazia să câştige şi ei meciul.
Noi am avut noroc cu execuţia lui Eric. Sunt fericit că am câştigat jocul, dar nu sunt mulţumit de joc. Felicitări Chindiei, a făcut un meci foarte bun. Noi am greşit ca atitudine. Cei care au venit mai au până să aibă ritmul jocului şi să arate bine, cum trebuie", a spus Gheorghe Hagi la final.
Hagi l-a criticat pe Eric, singurul marcator al meciului. Brazilianul e la un pas de o bornă istorică în Liga 1
Eric a marcat singurul gol al partidei, însă "Regele" este nemulțumit de el. Brazilianul a înscris golul 61 în Liga 1 și e aproape de a atinge recordul lui Wesley, care are 65.
În schimb, Hagi a lăudat alt jucător, care a fost rezervă.
"Jocul lui Eric a fost slab, doar execuţia aceea a salvat prestaţia lui. El, ca decar, trebuia să facă mult mai multe lucruri, aşteptam altceva. Singurul de care sunt mulţumit e Iancu. I-am zis că nu îl bag şi că îl introduc doar dacă e nevoie de el. A fost", a precizat Hagi.
Pentru Viitorul, urmează meciul cu Gent, în turul 2 preliminar al Europa League. Partida va fi joi, de la ora 21:00.
"Nu i-am văzut încă pe Gent. Sunt sigur că sunt foarte valoroşi, în următoarele trei zile o să îi analizez. O să fie greu, dar încercăm să dăm tot ce avem mai bun, să ne autodepăşim", a încheiat "Regele".
VIDEO cu rezumatul meciului:
Etichete: gheorghe hagi , eric de oliveira , chindia targoviste viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...