Dumitru Dragomir îl atacă pe Mititelu: "A devalizat clubul Universitatea Craiova!"
05.12.2013, 14:05Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat la finalul termenului de joi în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova de la Judecătoria Sectorului 2, că patronul grupării oltene, Adrian Mititelu, va merge la puşcărie înaintea sa deoarece a devalizat clubul.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Întrebat ce părere are despre afirmaţia lui Adrian Mititelu care la intrarea în sala de judecată declarase că vrea să îl vadă "la Jilava şi în cârje", Dumitru Dragomir a răspuns: "La puşcărie se va duce el (n.r. - Adrian Mititelu) înaintea mea. Sigur asta, pentru că a devalizat clubul, iar eu am făcut doar lucruri bune. Eu am fost convins de preşedintele FRF şi de consilierul juridic asupra unei probleme şi am votat aşa cum am crezut de cuviinţă în mod democratic în Comitetul Executiv Asta este o mare escrocherie a Craiovei, a lui Mititelu", a spus Dragomir.
El a adăugat că noul preşedinte ales al LPF, Gino Iorgulescu, nu a fost încă înregistrat. "Ei voiau să mă duc înapoi la Ligă. Noul preşedinte nu a fost încă înregistrat", a menţionat Dragomir.
Instanţa a stabilit, joi, termen pentru 30 ianuarie 2014, ora 12:00, în dosarul privind dezafilierea clubului Universitatea Craiova de la Judecătoria Sectorului 2 în care preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, sunt acuzaţi de abuz în serviciu.
Judecătoarea a hotărât citarea inculpatei Liga Profesionistă de Fotbal pentru că în momentul de faţă există un alt preşedinte. La noul termen LPF va trebui să depună hotărârea prin care a fost ales noul preşedinte Gino Iorgulescu.
Totodată, judecătoarea a adresat o rugăminte suporterilor echipei Universitatea Craiova să nu mai depună înscrisuri pentru că acestea nu vor fi acceptate deoarece nu sunt părţi în dosar.
La termenul de joi au fost prezenţi preşedintele FRF, Mircea Sandu, fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, şi fostul secretar general al LPF, Valentin Alexandru.
Etichete: dezafiliere craiova , craiova mititelu , dragomir lpf , dragomir iorgulescu , dragomir atac , dragomir mititelu , dragomir puscarie , mititelu puscarie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...