Dumitru Dragomir, despre haosul de la Poli Iași. "Nu joci cu el alba-neagra!"
articol scris de Digi Sport04.03.2021, 17:55
Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, a comentat haosul de la Poli Iași.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Echipa stă pe un butoi de pulbere, după ce antrenorul Andrei Cristea, cel care-i luase locul pe bancă lui Daniel Pancu, a fost trimis din nou în "iarbă" de conducerea grupării din Copou.
Dragomir susține că primarul Mihai Chirica trebuia să-l lase pe atacantul în vârstă de 36 de ani să-și încheie mai întâi cariera de jucător.
„Îmi pare tare rău de Andrei Cristea, iar aici eu îl văd vinovat pe primar. Nu te poti juca așa cu cariera lui Cristea. Macar dacă Andrei făcea ca Prepeliță. Primarul trebuia să îl convingă să se lase de fotbal din postura de jucător. Nu joci cu el alba-neagra.
Dumitru Dragomir: "L-au expus nemeritat pe Andrei Cristea"
L-au expus nemeritat pe Andrei Cristea, iar el se poate distruge și ca om după ce a intrat în scandalul asta cu arbitrul Radu Petrescu. Conducătorii trebuie să îi lase pe jucători să iși termine cariera de fotbalist, iar apoi să își termine școala de antrenori.
Văd că FRF nu intervine deloc. Un doctor nu face operații de unul singur încă de când este student. Pe Sergio Ramos de la Real Madrid sau pe Pique de la Barcelona nu o să îi vedeți în postura în care s-a aflat Andrei Cristea câteva săptămâni, dar noi trăim în România.
Aici zici că suntem prin lumea a treia spre a patra cu fotbalul din toate punctele de vedere. Cristea a făcut pentru Poli Iași cât nu au facut toți primarii, dar a greșit că a ales cu inima și nu a gândit cu mintea limpede”, a spus Dragomir, pentru ProSport.
Ciprian Paraschiv ar putea pleca de la Poli Iași
Prezent în emisiunea Liga Digi Sport, președintele clubului Poli Iași, Ciprian Paraschiv, a recunoscut că ia în considerare să plece de la echipă. La Comitetul Director, președintele a fost sancționat cu 10% din salariu pentru următoarele trei luni.
Poli Iași se află pe locul 16 în Liga 1, cu 16 puncte adunate în 24 de etape. Hermannstadt se află pe poziția 15, cu 22 de puncte. Moldovenii au ajuns la 9 etape consecutive fără succes în Liga 1. În etapa următoare, Poli Iași merge la Pitești, pentru meciul cu FC Argeș.
Etichete: dumitru dragomir , andrei cristea , poli iasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...