Duckadam poate comenta în continuare evoluțiile Stelei. Becali l-a apărat în fața lui Reghecampf
15.02.2016, 09:29Laurențiu Reghecampf s-a enervat săptămâna trecută din cauza criticilor aduse de Helmuth Duckadam jucătorilor săi și antrenorul nu s-a sfiit să amenințe cu represalii la adresa președintelui de imagine al campioanei. Acesta își păstrează însă funcția și mai ales dreptul de a comenta evoluția echipei. Gigi Becali este cel care a decis.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Reghecampf și Duckadam s-au contrat reciproc săptămâna trecută, după ce ultimul i-a criticat pe cei doi portari, Niță și Cojocaru, la finalul ultimului cantonament din Turcia. Antrenorul nu s-a sfiit să îl atace frontal pe fostul mare portar al Stelei: “Eu îmi doresc ca la clubul nostru să existe o ierarhie. Oamenii din cadrul clubului trebuie să apere întotdeauna echipa, sunt plătiți de club până la urmă. Aceste critici le facem noi intern, iar el face parte din staff-ul nostru, face parte din clubul Steaua.”
La rândul său, Duckadam a replicat: “La ora actuală, dacă îmi dau cu părerea, singurul care poate să îmi reproşeze ceva e domnul Becali. El mă plăteşte şi, dacă nu îi convine ce spun, pot să nu mai spun nimic sau să plec de la Steaua. Dacă sunt imaginea echipei, nu înseamnă că sunt "lăudăciosul" Stelei şi nu pot să critic pe cineva când greşeşte.”
Duminică, tehnicianul și președintele de imagine au apărut împreună într-o conferință de presă în care au încercat să arate că nu au nicio problemă. De fapt, Duckadam a primit susținerea lui Becali, chiar dacă Reghecampf ar fi dorit ca asta să nu se întâmple. Gazeta Sporturilor scrie că patronul campioanei a decis ca legenda Stelei să continue să apară la televizor şi să analizeze prestațiile echipei, iar Reghecampf nu și-a putut impune punctul de vedere.
Etichete: helmuth duckadam , duckadam reghecampf , duckadam steaua reghecampf , becali duckadam
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...