Exclusiv ”Du-te, mă, la TAS, plângăciosule!”. Gigi Becali, enervat pe atitudinea lui Adi Popa
10.06.2020, 22:21Gigi Becali este cel mai supărat în acest moment pe doi jucători pe care-i mai are sub contract o perioadă, Cristi Bălgrădean și Adi Popa.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Latifundiarul din Pipera nici nu știa că acești jucători se află în cantonamentul din Berceni. În schimb, Becali nu poate trece nici acum peste gafa lui Bălgrădean din meciul cu Botoșani, pe care o asociează cu faptul că a semnat precontractul cu CFR.
De ce s-a supărat Gigi Becali pe Adi Popa și cum a ajuns să-l facă ”plângăcios”
De asemenea, omul de afaceri este foc și pară pe Adi Popa, cel care l-a amenințat deja cu un proces la TAS.
”Popa mi-a zis că se duce la TAS. Am tăcut, am tăcut, dar nu mai pot. Ce te duci, tu, mă, la TAS? Erai neica nimeni pe la Chiajna, te-am făcut milionar, te-am lăsat și să pleci, deși ăia au dat vreo 600.000 de euro pe el.
Apoi, mi-a zis că vrea iar la Steaua. I-am dat 50.000 de euro la semnătură, a luat și banii în avans și mai are de luat 20.000 pe două luni. Și el, acum, mă dă în judecată, că de ce e șomer?”, a răbufnit Gigi Becali, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Gigi Becali: ”Adi Popa să dea coronavirusul în judecată! Să-i dea coronavirus banii!”
Faptul că Popa a spus că se va adresa forului internațional l-a scos din minți pe bogătașul cu o avere estimată la 400-450 de milioane de euro.
”Păi, tu, mă dai în judecată? Când a fost vorba să revină la Steaua, nu i-am promis nimic, da? Băi, vii gratis, la revedere. Da, nea Gigi”. Asta am discutat atunci.
Și a jucat cum a jucat. A căzut prin tușe pe acolo... L-am luat piticanie de la Chiajna...”, a mai spus Becali, moment în care a fost întrerupt de moderatorul Radu Naum
”Stați, că i-am zis piticanie la fotbal. Toată ziua plânge pe acolo prin cantonament. Du-te, mă, la TAS, plângăciosule!. Eu i-am dat bani conform legilor din România.
Să dea în judecată coronavirusul și să-i dea coronavirus banii, da?”, a mai spus Becali, la Digi Sport.
Etichete: gigi becali , adi popa , cristian balgradean , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...