Video&Foto Drifturi cu mașina de tuns iarba! Ipoteză incredibilă legată de starea proastă a gazonului din Craiova
25.10.2018, 16:29”Perla” Olteniei, stadionul ultramodern construit pe vechiul fostului ”Central”, s-a confruntat de la început cu foarte multe probleme legate de starea proastă a gazonului. O explicate vine din partea jurnaliștilor locali de la ”Ziarul de Craiova”, care au intrat în posesia unor filmulețe în care se vede cum o mașină de tuns iarba face drifturi pe gazonul noului ”Oblemenco”. Întâmplarea s-ar fi petrecut în urmă cu două săptămâni.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Incidentul s-a petrecut în urmă cu aproape două săptămâni. Pe 13 octombrie, după ora 18:00, se pare că un tânăr ar fi reușit să înșele vigilența angajaților stadionului și a reușit să pătrundă pe gazon. După ce s-a plimbat prin tribune și a stat așezat pe banca jucătorilor, bărbatul a fost atras de o mașină de tuns iarba care se afla pe marginea suprafeței de joc.
Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale stadionului se observă tânărul care se apropie de mașina de tuns iarba, se urcă la volanul ei, apoi încearcă timid câteva manevre”, susțin cei de la ziaruldecraiova.ro.
”Câteva minute mai târziu, bărbatul pare să fi prins curaj, așa că se plimbă cu mașina de tuns iarba pe toată suprafața de joc, în dreptul unei dintre porți și chiar printre sistemele de iluminat artificial. Lasă în urma sa brazde întregi rupte din gazon din cauza virajelor strânse făcute în viteză”, mai arată sursa citată.
Omul care a condus mașina de tuns iarba ar fi ajuns și în zona vestiarelor, după care, cu o nonșalanță crasă, a parcat mașinuța și și-a văzut imperturbabil de treabă, fără a fi deranjat de nimeni în tot acest timp.
Muică, ce gazon aveți la Craiova! ”Este un dezastru!”
În timp ce tribunele arată a stadion de Europa, gazonul este unul de ”județeană”. Toți jucătorii grupării din Bănie, în frunte cu tehnicianul Devis Mangia, s-au tot plâns de acest aspect.
Cea mai relevantă secvență a fost observată imediat după finalul partidei VIDEO U Craiova 1948 - Concordia Chiajna 0-1., în timp ce jucătorii se pregăteau să meargă la vestiare. Alexandru Mitriță (23 de ani), căpitanul gazdelor, s-a dus spre o bucată de gazon, sărită după un duel cu un adversar, undeva spre centrul terenului a ridicat-o deasupra capului, ca pe o halteră, după care a dat cu ea de pământ vizibil nervos. Apoi, mijlocașul s-a întors vociferând cu mâna ridicată, după care s-a îndreptat spre peluză pentru a-i saluta pe fani, alături de ceilalți colegi ai săi.
”Nu poți juca fotbal pe un astfel de gazon. Terenul este un dezastru, ce mai! Nu mai putem să continuăm să ne prefacem că nu se întâmplă nimic. Dincolo de faptul că nu putem evolua așa cum ne dorim, jucătorii riscă și accidentări”, a spus antrenorul Craiovei, extrem de nervos.
Galerie Foto
Etichete: universitatea craiova , gazon stadion craiova , gazon oblemenco , probleme gazon , drifturi gazon craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...