Dragomir: "Viitorul și CFR se bat la titlu. Steaua și Dinamo sunt vai de mama lor"
02.04.2017, 11:12Primul duel oficial dintre FCSB și Dinamo se anunță decisiv în lupta pentru titlu din Liga 1, crede fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. Dumitru Dragomir e convins că formația pregătită de Laurențiu Reghecampf mai poate spera la titlu doar dacă se impune în această seară.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
"Oracolul de la Bălcești" vede o luptă în doi între Viitorul și CFR Cluj pentru titlul din Liga 1. Ambele formații au arătat o formă bună în play-off, iar echipa lui Miriuță a obținut o victorie importantă în primul meci al rundei a 3-a, 4-1 la Pitești, cu CS U Craiova.
Dragomir nu exclude total FCSB din lupta la titlu însă e de părere că totul va depinde de duelul programat în această seară pe Arena Națională. Cu o victorie în fața rivalilor de la Dinamo, roș-albaștrii pot egala la puncte Viitorul. Echipa lui Hagi va juca luni seară la Giurgiu, pe terenul campioanei Astra, în ultimul meci al rundei.
"Eu mă duc să văd Steaua - Dinamo. Aia e Steaua București nu e niciun FCSB. De 20 de ani joacă cu același statut. Contează ce simt fanii. Meciul va fi foarte interesant. Vor fi peste 25.000 de spectatori. Va fi un spectacol frumos. Nu știu cum va fi meciul. Și Steaua și Dinamo sunt vai de mama lor, se târăsc de pe o zi pe alta. Ba încearcă să-și cumpere jucători, ba intră în insolvență. La Dinamo nu e seriozitate. Steaua nu are cum să se gândească la titlu. La titlul după părerea mea Viitorul și CFR se vor bate. Steaua dacă bate azi intră serios în cărți, dar dacă nu, gata, s-a terminat. Nu mai sunt etape" a declarat Dumitru Dragomir în cadrul unei intervenții telefonice la Digi Sport Matinal.
Partida dintre FCSB și Dinamo se va disputa azi, 2 aprilie, de la ora 20:30, pe Arena Națională și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit în format live text și video pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: dinamo , steaua-dinamo , dumitru dragomir , dragomir derby , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...