Dragomir: "Rapid şi U Cluj pot să se salveze!" Ultima şansă a celor două echipe
14.05.2013, 11:22Potrivit preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, cluburile Rapid şi Universitatea Cluj ar putea să rămână în Liga 1 în două cazuri: dacă vor câştiga la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne sau dacă obţin o decizie în instanţă în civil, lucru pe care, însă, nu-l recomandă.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Rapid şi Universitatea Cluj pot să se salveze la TAS sau dacă o instanţă de la noi dă o decizie în acest sens, încălcând regulamentele şi statutele. Ar fi haos, însă, dacă intervine instanţa civilă peste instanţele sportive", a declarat Dragomir.
"Rapid şi Universitatea Cluj sunt stări de spirit"
Preşedintele LPF susţine că îi va părea rău dacă Rapid şi "U" Cluj nu vor mai evolua în prima ligă.
"Îmi pare foarte rău de cele două, pentru că nu sunt doar echipe de fotbal, ci stări de spirit. Mi-a fost groază şi când au ieşit Timişoara, Bihorul, Bistriţa...Craiova? Craiova ne-a păcălit, luându-şi ani la rând licenţa în fals, făcând mai multe Universităţi", a mai spus Mitică Dragomir, care a adăugat că el nu poate influenţa procesul de licenţiere: "
Nici Dragomir, nici mama lui Dragomir nu pot influenţa nimic. Dragomir poate doar să analizeze, să-şi dea cu părerea, analizând cele întâmplate, dar nimic mai mult".
Etichete: liga 1 , rapid , u cluj , retrogradare , dumitru dragomir , universitatea cluj , mitica dragomir , craiova , licentiere , stari de spirit , presedintele lpf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...