Exclusiv Dragomir lansează o teorie diabolică înaintea derby-ului: "Dacă FCSB nu câștigă cu CFR, să vedeți ce coronavirus declanșează!"
14.06.2020, 10:49Dumitru Dragomir, fostul președinte ale Ligii Profesioniste de Fotbal, a lansat o teorie ieșită din comun înaintea derby-ului dintre CFR Cluj și FCSB, transmis de Digi Sport, astăzi, de la ora 20:00.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dragomir se așteaptă la anumite tertipuri din partea celor de la FCSB în cazul în care echipa lui Bogdan Vintilă nu se va impune diseară la Cluj-Napoca și își va reduce semnificativ șansele la titlu.
Concret, fostul șef de la LPF avansează ideea că anumite persoane de la FCSB s-ar putea da bolnave pentru a cere amânarea unor meciuri din Liga 1.
"Ei cred că Steaua (n.r. - FCSB) o va bate pe Cluj și relansează campionatul, dar ei n-au bătut-o nici pe Voluntari. Bineînțeles, dacă Steaua nu câștigă diseară, o să vedeți ce coronavirus declanșează. Conducătorii trebuie să se gândească la toate oportunitățile. Păi unii s-au făcut miliardari peste noapte din asta", a declarat Dragomir, la Digi Sport Matinal.
Trei cazuri de COVID-19 în Liga 1
Joi, cu o zi înaintea reluării Ligii I, au fost confirmate 3 cazuri de infectare cu COVID-19, unul la un angajat al clubului Dinamo şi două la FC Botoşani, medicul echipei şi un jucător, ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor două formaţii.
Loturile echipelor Dinamo şi FC Botoşani au intrat în izolare, în timp ce Direcţiile de Sănătate Publică au deschis anchete epidemiologice.
LIVE VIDEO CFR Cluj - FCSB, de la ora 20:00, pe Digi Sport 1 și digisport.ro. Ce spune statistica
Campioana României se poate distanța la șapte puncte de FCSB în cazul unui succes în această seară, în primul joc oficial al celor două rivale de la reluarea Ligii 1. Statistica ne arată că CFR Cluj și FCSB s-au mai duelat de 28 de ori pe terenul ardelenilor, în Liga 1, iar 12 jocuri s-au terminat la egalitate. CFR a câștigat de nouă ori, iar FCSB a triumfat în șapte rânduri.
CFR Cluj a pierdut ultima oară pe teren propriu, în Liga 1 pe 2 septembrie 2018, contra Viitorului. Puștii lui Hagi se impuneau atunci cu 2-1. Ultima victorie a FCSB-ului în Gruia datează din 10 august 2014, când Cristi Tănase a înscris unicul gol al partidei.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , dumitru dragomir , fcsb , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...