Drăghia: ”La Pro Rapid totul este în paragină!” Ce club din Liga 1 îl vrea pe ex-portarul giuleștenilor
21.07.2016, 14:54Virgil Drăghia a fost vineri la baza Pro Rapid, din Străulești, pentru a-și aduna ultimele lucruri. Pentru el, Rapid este un capitol închis definitiv, mai ales după ce oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au decis ca ACS Poli Timișoara să înceapă sezonul 2016-2017 al Ligii 1.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Drăghia, care-l consideră pe Valerii Moraru principalul vinovat pentru falimentul Rapidului, a sperat până în ultima clipă într-o redresare a situației, după cum a declarat într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Matinal”.
”A fost alegerea mea de a rămâne aici până la final, mai ales că am sperat până în ultimul moment, dar nu a mai depins de noi. De miercuri, de când Dan Alexa a anunțat că pleacă nu ne-a mai contactat nimeni, nu ne-a mai sunat nimeni. Ne-am luat la revedere între noi jucătorii și cei din staff și fiecare a pornit pe drumul lui”, a spus Drăghia.
Portarul a rămas cu un gust amar și după ultima vizită pe care a făcut-o la Pro Rapid.
”La Pro Rapid nu mai este nimeni, totul este în paragină, dar am fost acolo pentru că mai aveam de luat lucruri din vestiar”, a mai spus Drăghia.
Emil Săndoi, antrenorul Concordiei, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, a reacționat extrem de rapid și a spus că Drăghia are șanse de a îmbrăca tricoul Concordiei din sezonul ce stă să înceapă.
”Sper să-mi găsesc rapid un angajament, mai ales că banii de la Rapid nu mai vin. Sunt 15 luni de restanțe, cei din conducere ne-au spus că banii vor fi achitați din drepturile tv, dar acești bani nu mai vin”, a spus Drăghia.
”O să stau de vorbă și eu cu el. Știu că cineva de la noi de la club l-a sunat deja, dar voi sta și eu de vorbă cu el. Mai sunt și alți jucători de la Rapid care ne interesează”, a fost și replica lui Emil Săndoi la Digi Sport.
Etichete: draghia rapid , rapid faliment , draghia rapid oferte , draghia concordia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...