Exclusiv Două proiecte pentru înlocuirea stadionului Dinamo. Unde se va construi o nouă arenă în Bucureşti
29.05.2017, 10:20Deși la început părea o glumă, pe masa Companiei Naţionale de Investiţii sunt două dosare ale unor arene din capitală pentru înlocuirea stadionului Dinamo, în cazul în care MAI nu va ajunge la o înțelegere cu Nicolae Badea pentru a putea depune dosarul de modernizare a stadionului din Șoseaua Ștefan cel Mare. Este vorba despre stadionul Sportul și arena din Cotroceni.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Primul termen pentru depunerea dosarelor a fost 31 martie, dar cei de la Dinamo nu au reușit să depună documentația necesară. S-a dat un nou termen, 26 mai, dar nici de această dată nu s-a respectat, fapt care a dus la a intervenția Ministrului de Interne, Carmen Dan, care a transmis un mesaj dur către fostul președinte al CA Dinamo. Aceasta a anunțat că va încerca să desființeze asocierea dintre Clubul Sportiv Dinamo și ACS FC Dinamo.
”Nu sunt dispusă ca nimeni din MAI să încalce legea pentru ca niște băieți deștepți să-și rezolve problemele financiare. În concluzie, MAI va desființa asocierea dintre CS Dinamo și ACS FC Dinamo'', a spus ministrul, într-o declarație de presă.
Dosarul pentru stadionul Cotroceni a fost depus de către Primăria Sectorului 2, care a ajuns la o înțelegere cu BNR, proprietarul arenei. În cazul în care va fi ales stadionul din Parcul cu Platani, cei de la BNR vor ceda arena primăriei. 1995 este anul construirii arenei, care a fost ”casa” celor de la Progresul (FC Național). În prezent capacitatea stadionului este de 14.500 de locuri.
Dosarul pentru stadionul Sportul a fost depus de către Institutul de Arhitectură și acesta ar urma să aibă între 12.000 și 15.000 de locuri. Arena din Regie a fost construită în 1920 și modernizată în 2004, și a fost ”casa” celor de la Sportul Studențesc.
România trebuie să modernizeze 4 arene din capitală pentru a putea organiza meciuri la turneul final din 2020. Până în acest moment s-a stabilit ca 3 arene din capitală să fie refăcute. Este vorba despre stadioanele Steaua, Arcul de Triumf și Giulești, urmând ca în cazul în care cei de la MAI nu vor ajunge la o înțelegere cu Badea pentru a putea depune dosarul de modernizare a arenei din șoseaua Ștefan cel Mare, să se aleagă între Sportul și stadionul din Parcul cu Platani.
Ambele dosare se află pe masa CNI, și din câte se pare cel al arenei din Cotroceni ar fi mai bine făcut. Rămâne de văzut care este cea de-a patra arenă care va fi modernizată în vederea EURO 2020, competiție la care Bucureştiul va organiza 4 meciuri.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: stadionul giulesti , stadionul dinamo , stadionul steaua , modernizare stadioane , cni , stadionul sportul , stadionul cotroceni , stadionul arcul de triumf , dosar stadionul sportul , dosar stadionul cotroceni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...