Două module de joc. Venirea lui Gnohere îi oferă alternative lui Reghecampf
08.01.2017, 10:49Steaua a început pregătirea pentru partea a doua a sezonului, iar Laurențiu Reghecampf va avea la dispoziție 26 de jucători. Deși finanțatorul echipei a anunțat o campanie agresivă de transferuri, până în acest moment, sub comanda tehnicianului au ajuns doar atacanții Denis Alibec și Harlem Gnohere. În cazul în care roș-albaștrii nu vor mai face achiziții, Reghe va aborda ultima parte a sezonului cu cei 26 de jucători.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Vestea bună pentru antrenorul de 41 de ani este că jucătorii accidentați s-au refecut și se vor antrena cot la cot cu ceilalți coechipieri, astfel că Reghe va putea să facă pregătirea de iarnă așa cum își dorește. Două cantonamente vor susține steliștii în această pauză, ambele în Antalya, primul a început pe 7 ianuarie și se va încheia pe 19, perioadă în care Steaua va susține o singură partidă de verificare, iar cel de-al doilea se va desfășura între 22 ianuarie și 4 februarie. 5 jocuri amicale vor disputa roș-albaștrii în această perioadă.
Două module de joc
Digi Sport a analizat variantele de echipă pe care le-ar putea folosi Reghe în cea de-a doua parte a sezonului, ținând cont de lotul pe care-l are la dispoziție în acest moment.
În poartă, Niță este titular indiscutabil. În urma evoluțiilor mai puțin convingătoare pe care le-a avut Enache în prima parte a sezonului, Ovidiu Popescu pare să fie principalul favorit pentru postul de fundaș dreapta. În centrul apărări, Tamaș este titular de drept, iar cel mai probabil alături de el Reghe îl va folosi pe Alin Toșca, deși acolo mai poate juca și Moke. Momcilovic are și el locul asigurat în partea stângă a apărări.
La închidere alături de Mihai Pintilii va juca cel mai probabil Fernando Boldrin, iar în cazul în care Reghe va decide să joace cu doi închizători, Ovidiu Popescu va trece lângă Pintilii, iar pe postul de fundaș dreapta va trece Enache. Muniru este și el o variantă pe care tehnicianul roș-albaștrilor se va putea baza la mijlocul terenului, acolo unde mai poate evolua și Moke.
În atac, Denis Alibec are locul asigurat, iar acesta va fi susținut de Adi Popa, Florin Tănase și William De Amorim, care și ei par a avea locurile asigurate.
Cum arată Steaua în 4-2-3-1:
Niță - Ov. Popescu, Tamaș, Toșca, Momcilovic - Pintilii, Boldrin - Adi Popa, Fl. Tănase, De Amorim - Alibec
În cazul în care antrenorul Stelei va decide să-i folosească atât pe Alibec, cât și pe Gnohere în același timp, acesta va schimba sistemul și va trece la un 4-4-2 și cel mai probabil din schemă va sări Boldrin.
Cum ar putea arăta Steaua în 4-4-2:
Niță - Ov. Popescu, Tamaș, Toșca, Momcilovic - Adi Popa, Pintilii, Fl. Tănase, De Amorim - Gnohere, Alibec
Lotul Stelei pentru cantonamentul din Antalya:
PORTARI: Florin Niță, Eduard Stăncioiu, Ionuț Poiană
FUNDAȘI: Gabriel Enache, Gabriel TamaȘ, Alin Toșca, Wilfried Moke, Marko Momcilovic, Gabriel Simion
MIJLOCAȘI: Adrian Popa, Antonio Jakolis, Ovidiu Popescu, Mihai Pintilii, Muniru Sulley, Vlad Achim, Lucian Filip, William De Amorim, Fernando Boldrin, Vlad Mihalcea, Mario Mihai
ATACANȚI: Denis Alibec, Harlem Gnohere, Florin Tănase, Dennis Man, Alexandru Tudorie, Cristian Onțel
Programul amicalelor Stelei din Antalya:
Primul cantonament:
18 ianuarie: Steaua - Qarabag
Al doilea cantonament:
24 ianuarie: Steaua - Vardar Skopje
26 ianuarie: Steaua - Terek Grozny
28 ianuarie: Steaua - Slovan Bratislava
31 ianuarie: Steaua - Wisla Krakovia
02 februarie: Steaua - Hajduk Split
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , laurentiu reghecampf , echipa probabila , echipa steaua , formula de joc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...