Doi jucători din Liga 1, monitorizaţi de Chelsea! Au venit special în România să îi urmărească
06.11.2017, 19:53Chelsea continuă să monitorizeze jucători din România, după ce în trecut s-a scris despre interesul pentru Cristi Manea şi despre faptul că Florinel Coman e în atenţia scouterilor grupării de pe Stamford Bridge. Ultimii doi fotbalişti intraţi pe radarul campioanei Angliei sunt Băluţă şi Cicâldău, de la Viitorul.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În urmă cu o lună şi jumătate, directorul tehnic Emenalo, care astăzi s-a despărţit de Chelsea, a venit în România pentru a asista la derby-ul FCSB - Dinamo. Englezii şi-au trimis emisari, însă, şi la un meci disputat acum două săptămâni.
Conform sport.ro, la duelul dintre campioană şi fostul lider, Viitorul - CFR 1-0, scouteri ai formaţiei londoneze au luat loc în tribună. Ei i-au remarcat pe Băluţă şi Cicâldău, fotbalişti aflaţi şi pe lista scurtă a lui Becali.
În special fundaşul a atras atenţia FCSB, patronul vicecampioanei vorbind deschis la tv despre interes.
”Mai e un jucător pe care-l pot plăti și să îl las acolo. Este Băluță, fundașul central”, anunța Becali în urmă cu ceva timp. Jucătorul intrat în atenția lui Becali a fost comparat de Hagi cu Gică Popescu. Tânărul fundaș a fost flatat de comparația făcută de ”Rege” și speră să nu-i înșele așteptările. ”Mă bucur că a făcut această comparație. E un lucru mare să fiu comparat cu Gică Popescu. Sper să dovedesc că nu a exagerat. Ca fundași îmi plac Sergio Ramos și Varane. Sunt jucători foarte buni”, a explicat Băluță.
Evident, Chelsea monitorizează sute de jucători doar în Europa, astfel că interesul nu înseamnă că se materializa vreodată şi într-un transfer. Totuşi, Viitorul confirmă încă o dată că e cea mai puternică pepinieră de fotbalişti, în România.
Etichete: transferuri chelsea , baluta , cicaldau , cicaldau baluta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...