”Doar nouă ni se putea întâmpla”. Ce l-a nemulțumit pe Florin Tănase după FCSB - CFR Cluj 3-3
articol scris de Digi Sport23.01.2022, 22:25
FCSB a condus-o pe CFR Cluj cu 1-0, dar a obținut doar un punct, după 3-3, rezultat stabilit de un gol marcat de Iulian Cristea în prelungiri.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Ardelenii au egalat prin Gabriel Debeljuh, care l-a învins pe Andrei Vlad după ce mingea l-a lovit în spate, ceea ce l-a făcut pe Florin Tănase să acuze ghinionul la finalul jocului.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - CFR Cluj 3-3:
Ce l-a nemulțumit pe Florin Tănase după FCSB - CFR Cluj 3-3
Căpitanul FCSB-ului consideră că, dacă atacantul croat nu egala la 12 minute de la golul lui Octavian Popescu, rezultatul final ar fi fost altul.
”A fost un meci frumos, cu multe goluri. Din păcate, am luat două goluri din faze fixe, exact de ce ne era frică. E bine că am reușit să egalăm pe final și să luăm un punct.
A fost acel gol noroc al lor, cu spatele, la 1-1, doar nouă ni se putea întâmpla. Altfel era dacă nu marca CFR atunci”, a spus Florin Tănase.
FCSB rămâne la 10 puncte în spatele liderului CFR Cluj
Remiza de pe Arena Națională păstrează diferența dintre echipa lui Toni Petrea și liderul CFR Cluj la 10 puncte.
Runda viitoare, FCSB are un nou derby, cu Dinamo, programat duminica viitoare, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1, în timp ce campioana en-titre va primi vizita Botoșaniului, partidă care se va disputa luni, 31 ianuarie, de la aceeași oră, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: florin tanase , fcsb cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lupta dintre veteranul Mike Tyson și youtuberul devenit boxer Jake Paul nu a făcut nimic pentru a...