Doar 5 victorii în ultimele 15 partide! Steaua nu mai știe să bată pe nimeni
15.12.2016, 09:24”Mai jos de atât nu se poate!”, spunea Laurențiu Reghecampf după înfrângerea pe care Steaua o suferea la Chiajna, scor 1-0, în etapa a 16-a a Ligii 1. De atunci, roș-albaștrii au continuat să joace la fel de prost, dacă nu și mai rău, excepția fiind doar a doua repriză a meciului cu Osmanlispor, din Europa League, când au și câștigat cu 2-1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Criza Stelei se adâncește de la meci la meci, însă. În ultimele 15 partide disputate în toate competițiile, elevii lui Reghe s-au impus în doar cinci partide. În rest a suferit numai eșecuri, întrerupte de un alt semi-eșec, egalul de acasă cu FC Botoșani, scor 0-0.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
În toată această perioadă, Steaua a pierdut avansul pe care-l avea față de competitoare în Liga 1, a coborât chiar pe locul 3, a fost eliminată din Europa League și, mai nou, din Cupa României, după ce a pierdut ”optimea” cu CS Mioveni la loviturile de departajare.
Pentru acest nou insucces, Reghecampf a dat iar vina exclusiv pe jucători.
”Există un blocaj, o să vorbim cu jucătorii, trebuie să vedem ce vom face. Mai avem două meciuri de jucat și din iarnă vom vedea ce vom face.
Nu am ce să-mi reproșez. Nu este normal ca la fiecare meci să ai 5-6 jucători care nu se ridică la nivelul echipei. Nu e normal să joci mereu în 3-4 jucători. O să vorbim cu ei, pentru că nu se mai poate așa. Din iarnă va fi cu totul altceva”, a declarat Laurențiu Reghecampf, la finalul jocului
Etichete: steaua , reghecampf steaua , steaua victorii , mioveni steaua 1-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...