Video Discuţie aprinsă cu Mihai Rotaru, acţionarul Craiovei, la Digi Sport Special, după înfrângerea cu FCSB
06.05.2019, 11:43Mihai Rotaru este unul dintre cei trei acţionari de la U Craiova, dar omul care conduce, de fapt, echipa clasată pe locul 3 al Ligii 1. Duminică seară, FCSB a învins din nou echipa olteană, în Bănie, spre dezamăgirea celor 24.000 de spectatori care sperau într-o reeditare a victoriei cu 2-1, obţinută în seara tragediei cu marele Ilie Balaci. U Craiova-FCSB a fost 0-2, iar Mihai Rotaru a solicitat să intre în direct prin telefon, în cadrul emisiunii ”Digi Sport Special”.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Iată, mai jos, cum au decurs discuţiile avute de acţionarul oltean cu moderatorul Vali Moraru şi cu fostul mare arbitru internaţional Ion Crăciunescu.
...
Vali Moraru: Banii de la TV erau foarte neimportanţi în acea discuţie pe care am avut-o în contradictoriu. Acum constat că sunt undeva la 40 la sută, 35 la sută din buget.
Mihai Rotaru: Nu, reprezintă 40% din bugetul clubului nostru. Dar pe de altă parte noi vindem un produs, acest produs se numeşte Liga 1. Eu consider, clubul Universitatea Craiova consideră că televiziunile golesc de conţinut acest produs. Programând meciurile lunea, iarna ...
Vali Moraru: Nu, nu. Dar nu despre asta era vorba atunci, în discuţia aia veche.
Mihai Rotaru: Ba, despre asta este vorba. Din punctul meu de vedere, televiziunile deteriorează acest produs.
Vali Moraru: Bun, e-n regulă. Nu pot să ... Ba, pot să vă contrazic, dar nu cred că este momentul. Iertaţi-mă! V-a rugat domnul Papură să programăm meciurile mai devreme, că e obosit la ora 10:00?
Mihai Rotaru: Faptul că noi vindem drepturile TV către dumneavoastră face ca dumneavoastră să aveţi un job. Domnul Vali Moraru lucrează undeva. Pentru că dacă nu am vinde drepturile TV, poate că domnul Moraru nu ar lucra.
Vali Moraru: Iertaţi-mă, am lucrat ani de zile la posturi fără drepturi TV. Am lucrat la posturi fără drepturi TV. Care nu dădeau meciurile şi eram foarte bine. Nu-mi creaţi dumneavoastră locuri de muncă. Iertaţi-mă!
Ion Crăciunescu: Domnule Rotaru intraţi într-o discuţie care nu vă avantajează.
Mihai Rotaru: Şi în momentul ăsta lucraţi la o televiziune care performează pentru că a cumpărat un drept TV.
Vali Moraru: Domnule Rotaru, vă reamintesc că în urmă cu cinci ani, timp de jumătate de sezon, Digi nu a avut drepturi TV. Şi a performat. Haideţi să nu ...
Mihai Rotaru: Ca să mă înţelegeţi, în momentul ăsta discutaţi cu mine ca un acţionar de la o echipă din Liga 1.
Vali Moraru: Da.
Mihai Rotaru: Dacă nu aveaţi drepturile TV, nu discutaţi cu mine.
Vali Moraru: Pentru că nu doreaţi dumneavoastră...
Mihai Rotaru: Nu, pentru că nu aveaţi dreptul.
Vali Moraru: De ce să nu fi avut dreptul să discut cu dumneavoastră? Eu puteam să vă sun, iar dumneavoastră aveaţi dreptul să nu vorbiţi cu mine.
Mihai Rotaru: Pentru că nu aveaţi drepturile TV. Nu aveaţi cum.
Vali Moraru: Incredibil. Hm. Mă bateţi la logica asta. Nu, n-am cum ... Dar când lucram la Sport ro şi nu aveam drepturile TV nu vorbeam cu Cristi Borcea? Sau cu alţi acţionari din fotbalul românesc?
Mihai Rotaru: Sunaţi-l, domnule Vali Moraru. Sunaţi-l şi vedeţi dacă puteţi să vorbiţi cu el.
Vali Moraru: Staţi că nu vă înţeleg. V-am dat un exemplu. Eu aveam dreptul să vă sun pe dumneavoastră, iar dumneavoastră puteaţi să nu vorbiţi cu mine.
Mihai Rotaru: Exact, dacă dumneavoastră nu aveaţi drepturile TV nu discutaţi cu mine la ora asta.
Vali Moraru: Vă reamintesc că dumneavoastră aţi vrut să intraţi în direct în emisiune. Nu eu v-am sunat.
Mihai Rotaru: Sigur, pentru că aveţi drepturile TV.
Vali Moraru: Deci, dumneavoastră aţi dorit să intraţi în legătură directă cu noi. Nu mai vorbesc despre faptul că aţi vrut să ne sugeraţi şi vreo două întrebări. Nu mai vorbesc despre asta. Şi dumneavoastră îmi povestiţi că, vai de mine, ce produs aveţi. Dumneavoastră aveţi doar Universitatea Craiova. N-aveţi Liga 1.
Mihai Rotaru: Nu, nu. Avem produsul Liga 1.
Vali Moraru: Nu, aveţi o părticică din Liga 1.
Mihai Rotaru: Nu, domnule Vali Moraru, noi suntem parte integrată din produsul Ligii 1.
Vali Moraru: Păi, exact asta am spus şi eu.
MIhai Rotaru: Şi deterioraţi acest produs prin programarea meciurilor lunea, de la ora 20:30. Asta faceţi. Puneţi meciuri lunea, la ora 21:00. Iarna, la minus 7 grade.
Vali Moraru: V-a rugat domnul Papură să le programăm mai devreme pentru că dânsul se culcă la ora 10:00?
Mihai Rotaru: Asta e întrebarea dumneavoastră?
Vali Moraru: Păi la cum vorbiţi dumneavoastră, chiar este întrebarea mea.
Mihai Rotaru: Sunt un participant, eu reprezint 7% din fotbalul românesc!
Vali Moraru: Staţi puţin, că fotbalul românesc înseamnă şi Universitatea Cluj. Înseamnă şi Liga 2.
Mihai Rotaru: Eu reprezint 7%, n-am zis că reprezint 100%. 7%.
Vali Moraru: La ce vă referiţi când vorbiţi de procentele astea?
Mihai Rotaru: Păi, ia vedeţi, 100 împărţit la 14 cât vă dă? Matematic.
Vali Moraru: Şi nu înţelegeţi că şi cluburile din Liga 2 înseamnă fotbalul românesc? Nu numai Liga 1 înseamnă fotbalul românesc!
MIhai Rotaru: Dacă vorbim de audienţă, reprezint 35% din fotbalul românesc.
Ion Crăciunescu: Domnule Rotaru.
MIhai Rotaru: Vă rog.
Ion Crăciunescu: În toată lumea, să ţineţi minte ce vă spun. În toată lumea ... Am fost la multe meciuri în străinătate, organizate de UEFA, şi acolo unde este televiziune ne spuneau: 'Nu daţi drumul la meci până nu dăm noi semnalul! Avem publicitate'". Sau "nu începeţi repriza a doua până nu dăm noi semnalul pentru că avem reclamă comercială". Adică televiziunile care cumpără drepturile TV...
Mihai Rotaru: În Europa ...
Ion Crăciunescu: Numai puţin, să-mi termin şi eu ideea. Eu v-am ascultat, nu?
M.R: Păi, vă las, dar nu spuneţi ce nu e adevărat.
I.C: Adică eu mint? Toţi minţim şi dumneata ne tragi de urechi, nu?
M.R: În Europa se joacă meciuri la 8:00 (n.r. 20:00) sau la 09:00, în cupele europene. Se dispută şi la 7 după-amiaza. Nu luaţi în calcul ora României. Se joacă la 7:00 sau la 8:00. Uitaţi-vă la Cehia, la Belgia, la Olanda, Italia... În alte campionate se joacă la 2:00 după amiaza, la ora 4:00 şi la 6:00 (n.r. 18:00).
Ion Crăciunescu: Şi care e problema? Televiziunea care dă banii ...
Mihai Rotaru: Meci pus iarna, de la ora 21:00, la minus 10 grade goneşte suporterii de pe stadion. E ceva ce nu înţelegem?
Ion Crăciunescu: Domnule Rotaru, nu faceţi dintr-un meci o regulă. Pentru că nu puteţi să faceţi dintr-un meci o regulă. Nu se poate.
Mihai Rotaru: Nu fac dintr-un meci o regulă, ci din tot campionatul românesc. Dinamo, care e în play-out a jucat lunea, la ora 9 seara. Nu e normal!
Ion Crăciunescu: Domnule Rotaru, dacă dumneavoastră, care sunteţi un negustor foarte bun şi stiu că sunteţi un negociator incredibil de tare. Mi-a zis cineva, v-a descris, aşa, în detaliu... Să fiţi o televiziune care dă foarte mulţi bani şi o mare parte din cluburile din România trăiesc că există televiziunea ... Ce să facem? A, să ne uităm toţi la Universitatea Craiova că vi se pare dumneavoastră nedrept că se joacă lunea? Eu spun că e prea mult. O mare parte din Liga 1 trăieşte din banii de la televiziuni. Să ne certaţi că un meci se joacă la 9 seara, e prea mult.
Mihai Rotaru: Dacă eu vă dau un apartament, cu gresie, cu faianţă, cu tot ce trebuie. Şi vi-l închiriez cu 1000 de euro, iar după 5 ani dumneavostră îl distrugeţi. Distrugeţi plasma, distrugeţi gresia ... Şi ziceţi «Nu-ţi mai dau 100. acum îţi dau 200 de euro». Despre asta este vorba.
Ion Crăciunescu: Nu înţeleg. Mă depăşeşte.
Vali Moraru: La Voluntari, astăzi, la 6:00. Nu, la cât a fost? Mai devreme, la cât a fost? la 3 şi jumătate ... A fost full stadionul Full, full.
Mihai Rotaru: Nu e vorba. Eu cred că toţi trebuie să punem mână de la mână să facem cum e la Universitatea Craiova. Să umplem stadioanele. Nu poţi să umpli stadionul luni seară, la ora 21:00.
Ion Crăciunescu: Nu înţelegeţi că nu se poate? La Craiova vin oamenii pentru că au şi condiţii. Nu aveam stadioane în România. Nu aţi văzut în ce condiţii stau oamenii? Ce să facă televiziunile? Să facă şi stadioane?
Mihai Rotaru: Ca să contracarăm această practică a televiziunilor, abuzivă din punctul nostru de vedere, noi am înaintat o ofertă către deţinătorul de drepturi. Noi vrem să le producem către exterior. Dar cu condiţia să ne impunem ora. Am oferit o sumă corectă, peste 500.000 de euro. Da? Şi vedem dacă ne acceptă pentru sezonul viitor ca Universitatea Craiova să fie deţinător de drepturi către exterior. Noi astăzi am avut 24.000 de spectatori. Dacă am fi jucat în loc să jucăm la 9:00 seara, am fi jucat la 7:00, am fi avut 30.000 de spectatori.
Vali Moraru: Aveţi toate armele în mână. Nu mă trageţi pe mine de urechi pentru ora la care este programată Craiova. Domnul Rotaru, sunteţi 7% din Liga 1, vorbiţi cu Liga 1 când vinde drepturile să-şi impună orele. Dacă poate.
Mihai Rotaru: Pot să-mi permit să vă pun o întrebare?
Vali Moraru: Vă rog.
Mihai Rotaru: Aţi înţeles ce înseamnă 7 la sută?
Vali Moraru: Din Liga 1, da, sunteţi 7 la sută. Nu din fotbalul românesc.
Mihai Rotaru: Suntem 7,2% din fotbalul românesc.
V.M: Nu înţelegeţi româneşte? Nu sunteţi 7 la sută din fotbalul românesc? Ci din Liga 1. Şi poate că sunteţi mai mult de 7 la sută. Dar fotbalul românesc nu e doar Liga 1!
Mihai Rotaru: Suntem 7,2 la sută din fotbalul românesc. Şi ca audienţă suntem peste 15 la sută din Liga 1. Din fotbalul românesc, scuze.
Vali Moraru: E în regulă, domnule Rotaru. Haideţi că e târziu. Felicitări pentru aducerea lui Sorin Cârţu. În sfârşit avem şi noi cu cine să vorbim la Universitatea Craiova. Seară bună.
Etichete: ion craciunescu , mihai rotaru , u craiova fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...