Video Exclusiv Dinu Todoran, discurs sincer după experiența de la FCSB: "Nu a fost ușor să plec"
articol scris de Digi Sport28.12.2021, 23:08
Dinu Todoran (43 de ani) a stat doar șapte meciuri pe banca celor de la FCSB, fiind înlocuit cu Edi Iordănescu după eșecul din derby-ul cu Rapid, scor 0-1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Edi Iordănescu a demisionat și el între timp, iar Toni Petrea a revenit la cârma echipei. La patru luni după despărțirea de FCSB, Dinu Todoran a spus că s-a simțit foarte bine pe banca vicecampioanei. Dinu Todoran a revenit între timp la FC Voluntari, unde antrenează echipa secundă a clubului, în Liga 3:
Dinu Todoran, discurs sincer după experiența de la FCSB: "Nu a fost ușor să plec"
"La Voluntari am găsit o atmosferă foarte bună, niște oameni care își doresc să facă performanță. La Steaua (n.r FCSB) m-am simțit foarte bine, oamenii au fost foarte corecți față de mine și a fost o experiență plăcută pentru mine. Mă bucur că am antrenat o asemenea echipă.
Nu a fost ușor să plec de acolo, aveam toate condițiile și vreau să le mulțumesc suporterilor din Peluza Nord, care au fost alături de mine. Fanii trebuie să fie în continuare alături de echipă.
În lupta pentru titlu totul va depinde de primul meci, unde FCSB întâlnește CFR. Dacă va câștiga CFR, sunt șanse mari ca ei să câștige campionatul", a spus Dinu Todoran, pentru Digi Sport.
Patronul de la FCSB, Gigi Becali, i-a oferit lui Dinu Todoran șansa de a antrena FCSB II, dar tehnicianul a refuzat ferm și a părăsit clubul după instalarea lui Edi Iordănescu.
FC Voluntari II ocupă locul 7 din 10 în Serie 3 din Liga 3, cu 19 puncte acumulate în 15 etape.
Etichete: dinu todoran , antrenor voluntari , antrenor fcsb , voluntari 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...