Exclusiv Dinamoviștii au emoții cu Palic. ”L-am sunat de două ori și n-a răspuns!”
07.06.2017, 22:32Vacanța roș-albilor se apropie de final, vineri, 9 iunie fiind programată reunirea și, odată cu ea, vizita medicală. Oficialii lui Dinamo sunt bucuroși pentru că l-au convins pe Cosmin Contra să mai stea un sezon, deși poate pleca oricând la o ofertă bună din străinătate, conform unei clauze din contract.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În schimb, diriguitorii ”câinilor” au mari emoții în privința lui Antun Palic (28 de ani), care ezită să spună dacă vrea sau nu să mai îmbrace tricoul echipei bucureștene și în sezonul care urmează.
”Palic nu ne-a dat niciun răspuns, poate o fi în vacanță. Am încercat și eu să-l contactez, l-am sunat de de două ori, dar n-a răspuns. De obicei mă suna înapoi.
Din punctul nostru de vedere, am făcut tot posibilul pentru a-l convinge să continue. A zis că nu e vorba de bani, decât că vrea să se liniștească. Până la urmă, indiferent de răspuns, va trebui să ni-l dea”, a spus Ionel Dănciulescu, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Special”.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Directorul sportiv al lui Dinamo a vorbit și despre situația lui Contra.
”N-are rost să discutăm acum de rezilierea contractului lui Cosmin Contra. E problema lui ce a discutat cu domnul Negoiță, cu Adi Mutu, dar nu cred că obiectul discuției trebuie să fie plecarea lui Cosmin. Vine la reunire, e încrezător că putem face un sezon mai bun decât precedentul și suntem nerăbdători să dăm drumul la treabă.
Probabil că are anumite doleanțe, pe care noi trebuie să le realizăm, legate și de baza de la Săftica, în mare se lucrează destul de bine”, a mai spus Dănciulescu, la Digi Sport.
Etichete: dinamo , danciulescu dinamo , antun palic , palic dinamo , danciulescu palic dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...