Galerie Foto Dinamoviștii au efectuat vizita medicală: "Câinii roșii", cu moralul la pământ: "Este nevoie de un miracol la Dinamo"
10.01.2020, 10:39Jucătorii lui Dinamo au efectuat vizita medicală, astăzi, vineri, iar Ioan Filip (30 de ani) și Ante Puljic (32 de ani) au vorbit despre perioada delicată prin care clubul din "Ștefan cel Mare" trece.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dinamoviștii sunt conștienți că șansele de a prinde play-off-ul sunt aproape minime, iar plecarea lui Dan Nistor, fostul căpitan al echipei, este un lucru care va atârna foarte greu în jocul "câinilor roșii".
Ioan Filip: "Dinamo nu mai e cum era pe vremuri"
Ioan Filip, jucătorul de 30 de ani al lui Dinamo, este foarte reticent cu privire la șansele echipei sale de a obține una dintre cele șase poziții care duc în play-off.
"Avem șanse minime, la fel ca anul trecut, în care noi trebuie să batem tot și ceilalți să se încurce. Anul trecut s-a întâmplat ca toți ceilalți să se încurce, dar noi n-am reușit să batem tot. Trebuie să facem tot posibilul să câștigăm tot", a spus dinamovistul.
Filip nu se aștepta ca Dan Nistor să plece: "Ne-a plecat căpitanul, nu cred că are rost să mai vorbesc despre el, e cel mai bun pasator, e o lipsă pentru noi. O echipă nu stă într-un jucător, trebuie să mergem mai departe, trebuie să găsim pe altcineva.
Noi n-am simțit că va pleca, chiar el a zis că va rămâne, că va rămâne, atâta timp cât încă avem șanse".
"Dinamo nu mai e de vreo doi ani așa cum era pe vremuri... Să fii în play-out nu este un lucru normal pentru o echipă așa cum este Dinamo", a mai ad[ugat Ioan Filip.
Ante Puljic: "La Dinamo este nevoie de un miracol"
Ante Puljic a vorbit, și el, despre cea mai grea pierdere a lui Dinamo, căpitanul Dan Nistor: "Nistor a plecat, era un jucător foarte important pentru noi, poate cel mai bun de la echipă. L-am pierdut, este foarte dificil pentru noi, dar așa e în fotbal.
Sunt sigur că vor mai veni jucători și vom fi mai puternici. Nu e niciun secret pentru calificarea în play-off, trebuie să câștigăm tot și să sperăm că echipele adverse se vor încurca. Șansele sunt foarte mici, dar noi sperăm, este nevoie de un miracol".
Croatul este de părere că Dinamo este nu merită să se afle pe poziția pe care o ocupă în prezent și crede că echipa ar trebui să concureze pentru toate trofeele din România.
"Dinamo este o echipă mare, nu merită așa ceva, merită să se lupte pentru campionat, pentru fiecare trofeu din România. Uneori depinde de prea mulți factori. Trebuie să luptăm să fim mai buni, să o readucem pe Dinamo acolo unde îi este locul.
Ar fi o onoare foarte mare pentru mine să fiu căpitan, dar antrenorul decide. Este singurul club din România la care aș putea juca, asta cu siguranță", a mai adăugat Ante Puljic.
Dinamoviștii au efectuat vizita medicală
La vizita medicală au fost prezenți aceiași jucători care au fost și la reunirea de la Săftica. Singurul fotbalist care a lipsit a fost Mattia Montini, cel care este motivat până sâmbătă, 11 ianuarie.
- Ricardo Piscitelli, Cătălin Straton, Ștefan Fara, Mihai Eșanu (portari)
- Laurenţiu Corbu, Gabriel Moura, Denis Ciobotariu, Mihai Popescu, Andrei Sin, Levent Oltay, Linas Klimavicius, Florin Bejan, Ante Puljic, Filip Mrzljak (fundași)
- Diego Fabbrini, Deian Sorescu, Ioan Filip, Ricardo Grigore, Ahmed Bani, Ionuț Șerban, Alexandru Răută, Mamoutou NDiaye, Roberto Strechie, Alin Lazăr, Andreas Mihaiu, Armindo Brito (mijlocași)
- Daniel Popa, Mihai Neicuțescu, Robert Moldoveanu, Slavko Perović (atacanți)
Galerie Foto
Etichete: dinamo , filip , dinamo vizita medicala , ioan filip , ante puljic , puljic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...