Dinamo şi Rapid, sancţionate din cauza suporterilor. Amenzi de peste 85.000 de lei, după meciul direct
15.04.2015, 19:28Dinamo şi Rapid au fost sancţionate cu 37.968 de lei, respectiv 50.625 de lei penalitate sportivă de către Comisia de Disciplină a FRF, în urma incidentelor provocate de cele două galerii la meciul direct din etapa a 26-a din Liga 1, a anunţat site-ul oficial al LPF.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gruparea giuleşteană a fost sancţionată pentru introducerea şi aprinderea de materiale pirotehnice în interiorul stadionului şi pentru aruncarea de obiecte în spaţiul de joc şi spre alţi spectatori.
"În baza art. 82.1 și 2, coroborat cu art. 83.2.b, se sancționează clubul FC Rapid cu o penalitate sportivă de 16.875 lei; În baza art. 82, coroborat cu art. 83.2.1.d, se sancționează clubul FC Rapid cu o penalitate sportivă de 50.625 lei; În baza art. 45.1 din RD, clubul FC Rapid va executa sancțiunea cea mai gravă, respectiv art. 83.2.d și o penalitate sportivă de 50.625 lei", se arată în motivarea Comisiei.
Dinamo a fost sancţionată tot pentru introducerea şi aprinderea de materiale pirotehnice în interiorul stadionului şi pentru aruncarea de obiecte în spaţiul de joc şi spre alţi spectatori, dar comisia a stabilit un cuantum mai mic al penalizării.
"În baza art. 82, coroborat cu art. 83.2.d din RD, se sancționează clubul FC Dinamo cu o penalitate sportivă de 16.875 lei; În baza art. 82, raportat la art.83.2.b, se sancționează clubul FC Dinamo cu penalitatea sportivă de 37.968 lei; În baza art. 45.1 din RD, clubul FC Dinamo 1948 va executa sancțiunea cea mai gravă și anume penalitatea sportivă de 37.968 lei", a precizat Comisia de Disciplină.
În timpul meciului Dinamo - Rapid, încheiat cu scorul de 2-0, între suporterii celor două formaţii au avut loc mai multe incidente. În minutul 75, o parte a galeriei rapidiste a avut o altercaţie cu fanii dinamovişti de la Peluza Sud, aflaţi la Tribuna a II-a.
Un suporter dinamovist a ajuns pe marginea gazonului, dar a fost reţinut de către stewarzi, iar ulterior Jandarmeria a intervenit în forţă în galeria rapidistă.
Suporterul dinamovist care a ajuns aproape de teren a fost scos de stewarzi prin faţa galeriei rapidiste, care a aruncat cu scaune şi beţe în direcţia acestuia.
De asemenea, pe tot parcursul meciului cele două grupuri de suporteri au aprins şi aruncat spre spaţiul de joc fumigene şi petarde.
Etichete: liga 1 , rapid , dinamo , comisia de disciplina , sanctiuni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...