Exclusiv Dinamo şi-a stabilit strategia de transferuri. Posturile pe care "câinii" vor să se întărească
26.12.2016, 15:28Finalul de an cu două victorii în mai puţin de o lună în faţa rivalilor de la Steaua a readus optimismul la Dinamo. Alb-roşiii au terminat 2016 pe locul 5 în Liga 1, dar au încredere că pot obţine mai mult, iar pentru asta e nevoie de întăriri.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Acţionarul majoritar, Ionuţ Negoiţă, şi directorul sportiv, Ionel Dănciulescu, sunt de părere că lotul nu trebuie să sufere modificări importante în această iarnă, în timp ce directorul general, Adrian Mutu, a vorbit de aducerea a trei jucători de valoare.
Sursele Digi Sport au aflat că posturile pe care Dinamo încearcă să se întărească în pauza de iarnă sunt cele de fundaş central, mijlocaş central şi atacant.
"Sper să aduc trei jucători de o calitate bună. În funcţie de buget, sper să îi aduc antrenorului fotbaliştii pe care şi-i doreşte", a declarat Mutu.
"Multe schimbări nu vor fi, pentru că avem un lot destul de bun, echilibrat", a precizat Dănciulescu, la Digi Sport, fostul atacant fiind completat de Ionuţ Negoiţă: "Eu zic că avem un lot destul de bun. Probabil, vom mai aduce ceva, dar, în linii mari, avem un lot echilibrat, avem câte doi pe post".
Şi Ioan Andone este încrezător că actualul lot şi 2-3 transferuri importate o pot ajuta pe Dinamo să-şi atingă obiectivul, clasarea pe unul dintre primele două locuri.
"Putem termina în obiectivul pe care îl avem. Mai avem cinci meciuri, dintre care patru în Bucureşti. Putem face 15 puncte fără probleme, dacă avem tot lotul, dacă mai facem 2-3 transferuri, dacă nu pleacă nimeni", a spus "Fălcosul".
Dacă în ceea ce priveşte fundaşul central şi atacantul nu a fost vehiculat vreun nume, mijlocaşul central dorit de oficialii dinamovişti este Mihai Răduţ, o ţintă mai veche a formaţiei din Ştefan cel Mare.
Fostul jucător de la Steaua şi Pandurii și-a reziliat în noiembrie contractul cu Hatta (Emiratele Arabe Unite), iar în urmă cu o lună a recunoscut negocierile alb-roşiii, confirmând totodată că Dinamo este prima sa opţiune, în cazul în care va reveni în Liga 1.
Fotbalistul de 26 de ani are o cotă de piaţă de 900.000 de euro, dar ar urma să ajungă sub comanda lui Ioan Andone gratis, astfel că transferul său se încadrează perfect în strategia clubului din ultimii ani - aducerea de jucători ieftini sau liberi de contract.
Etichete: liga 1 , dinamo , transferuri , ioan andone , mihai radut , adi mutu , ionut negoita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...