Dinamo și-a găsit fundaș stânga. L-a luat pe Gaston Mendy, de la U Cluj
11.06.2013, 09:45Dinamo continuă reconstrucția din apărare. Nicolae Mușat nu va continua la gruparea alb-roșie, după ce nu și-a prelungit contractul, iar conducerea s-a orientat rapid și a acoperit postul de fundaș stânga cu senegalezul Gaston Mendy, venit din postura de jucător liber de contract.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Africanul în vârstă de 27 de ani a făcut luni vizita medicală și va semna un contract pe două sezoane, potrivit Gazetei Sporturilor. Săptămâna viitoare se va prezenta la reunirea lotului, iar salariul său lunar va fi de 3.500 de euro, plus bonusuri.
În ultimul sezon, Mendy a jucat atât pentru Universitatea Cluj, cât și pentru Petrolul, echipă la care a fost împrumutat. A prins șapte jocuri pentru ardeleni și unul singur pentru prahoveni. Joacă din 2007 în România, el fiind adus în țară pentru prima dată de Farul Constanța. A mai jucat la Panthers Dakar, Moncao și Estoril.
Sauvadet ar putea fi următoarea achiziție
Francezul Florent Sauvadet și-a încheiat contractul cu Petrolul Ploiești și ar putea ajunge tot la Dinamo. Având în vedere că ar veni liber de contract, atacantul în vârstă de 24 de ani ar primi un salariu mai mare, de circa 5.000 de euro pe lună.
Sauvadet a jucat opt meciuri în acest sezon la Petrolul Ploiești, marcând de trei ori. Unul dintre golurile sale, chiar primul din Liga 1, a adus victoria prahovenilor chiar împotriva lui Dinamo, scor 2-1, în retur (DETALII AICI).
Etichete: dinamo , u cluj , universitatea cluj , petrolul ploiesti , dinamo bucuresti , mendy dinamo , gaston mendy , mendy u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...