Oficial Dinamo și-a găsit atacant! Al 7-lea transfer al iernii în ”Ștefan cel Mare”
articol scris de Digi Sport10.02.2024, 20:29
Dinamo a realizat și al 7-lea transfer la iernii, după ce i-a adus pe Georgi Milanov (31 de ani), Darko Velkovski (28 de ani), Domagoj Pavicic (29 de ani), Eddy Gnahore (30 de ani), Dorin Răilean (30 de ani) și Petru Neagu (24 de ani).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Astrit Selmani a semnat cu Dinamo
Atacantul kosovar Astrit Selmani (26 de ani) a semnat cu gruparea alb-roșie din postura de jucător liber de contract.
- 350 de mii de euro este cota de piață a lui Selmani, potrivit Transfermarkt.
- 5 selecții și un gol sunt cifrele vârfului la naționala statului Kosovo.
”Bine ai venit, Astrit Selmani!
Internaționalul kosovar Astrit Selmani (26 de ani), ultima oară la IFK Goteborg, este de astăzi noul atacant al echipei noastre, anunță Dinamo 1948 prin intermediul platformelor oficiale de comunicare.
Născut la Malmo, cu dublă cetățenie, Kosovo și Suedia, Selmani și-a început cariera în fotbalul suedez și a evoluat pentru Angelholm, Kristianstads, Rosengard, Torns, Varberg și Hammarby, fiind transferat în vara anului 2022 de Hapoel Beer Sheva (Israel).
Selmani nu s-a adaptat în Israel, fiind împrumutat, pe parcursul anului trecut, la Midtjylland (Danemarca) și la IFK Goteborg (Suedia)”, au notat cei de la Dinamo.
- 6 goluri a înscris Selmani în cupele europene, în tururile preliminare Conference League, 5 pentru Hammarby și unul pentru Hapoel Beer Sheva.
- Un trofeu are Selmani în palmares, Cupa Suediei în 2021 cu Hammarby.
Selmani a devenit al 6-lea kosovar din SuperLigă, după Albin Berisha de la Petrolul, Albion Rrahmani, Ermal Krasniqi, Florent Hasani, toți de la Rapid, și Rion Zejnullahu de la CFR Cluj.
Etichete: transfer dinamo , atacant dinamo , astrit selmani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...