Dinamo și-a fixat obiectivele pe termen scurt și mediu: ’Locul 4 acum și titlul la anul!’
02.01.2015, 18:57Jucătorii de la Dinamo cred că noua echipă managerială și viitorul tehnician al roș-albilor vor face o echipă bună, competitivă, capabilă să lupte sezonul viitor pentru întreruperea hegemoniei Stelei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dinamo a încheiat turul de campionat pe locul 8, la o distanță de 17 puncte față de liderul Steaua. Pentru partea a doua a sezonului, în care echipa va fi antrenată de către Mihai Teja, jucătorii clubului din Șoseaua ”Ștefan cel Mare” au planuri mari.
”Cred că, la fel ca anul trecut, vom termina între primele patru echipe pentru că este o diferență mică de puncte.
În plus, dacă vom avea evoluții bune în acest campionat și dacă se vor face achiziții acum în iarnă, dar și la vară, împreună cu domnul Teja, un antrenor tânăr, care cred că va face treabă bună, în sezonul următor zic că ne putem bate la campionat”, a spus Vali Lazăr
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
De altfel, roș-albii speră ca aducerea lui Daniel Stanciu în funcția de manager să însemne automat și transferul mai multor jucători demni de gruparea ”câinilor”.
”Valoarea lotului va crește cu câteva achiziții. Ați văzut, avem un campionat lung este nevoie de un lot de valoare dar și numeros, plus că mai apar accidentări, suspendări. Locul lui Dinamo este sus și de aceea noi trebuie să muncim mult mai mult”, a spus și Ștefan Bărboianu.
7 ani și jumătate au trecut de la ultimul titlu de campioană cucerit de către gruparea din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”
Etichete: dinamo , dinamo titlu , barboianu , obiective dinamo , vali lazar dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...