Dinamo se luptă cu două formații din Ligue 1 pentru transferul unui jucător
articol scris de Digi Sport22.06.2023, 20:20
Dinamo se pregătește intens de primul sezon de la revenirea în SuperLiga României.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chiar dacă bucureștenii au în continuare interdicție la transferuri, șefii formației din ”Ștefan cel Mare” caută jucători în eventualitatea ridicării restricției.
Dinamo îl vrea pe Leandro Morante, fotbalist din Liga a treia din Franța
După ce i-a pus pe listă pe Cristian Costin, Sergiu Hanca și Radu Ștefan, Dinamo mai vrea un jucători.
Potrivit celor de la ProSport, Leandro Morante (26 de ani) ar putea să fie primul jucător adus în ”Ștefan cel Mare” în această perioadă de transferuri.
Fundaș central de meserie, francezul evoluează în acest moment pentru Bourg-en-Bresse, formație din al treilea eșalon fotbalistic din Hexagon.
În ultimul sezon, Leandro Morante a evoluat în 26 de jocuri pentru echipa sa și chiar a reușit să marcheze un gol. Pe lângă Dinamo, două formații din Ligue 1 ar dori să îl aducă pe fotbalist.
Conform sursei citate, Montpellier și Le Havre sunt interesate de serviciile francezului, însă acesta ar dori să ajungă în România pentru a evolua constant.
- 500.000 de euro este cota de piață a lui Leonardo Duarte, potrivit transfermarkt.com.
- AS Beziers, LB Chateauroux și Bourg-en-Bresse sunt echipele pentru care francezul a evoluat în cariera sa.
Ce spune Ovidiu Burcă despre transferul lui Ștefan Radu la Dinamo
Antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, a declarat că este posibil transferul lui Ştefan Radu (36 de ani), cel care şi-a anunţat retragerea din activitate la sfârşitul lunii mai, după ce a evoluat timp de 15 sezoane pentru Lazio.
Tehnicianul a menţionat că nu vrea să se entuziasmeze foarte mult, însă a subliniat că şi dacă sunt 1% şanse va lupta pentru realizarea acestui transfer.
"Sunt la curent cu aceste informaţii. Nu aş vrea să mă entuziasmez foarte tare. Nici nu vreau să îmi imaginez ce impact ar avea venirea lui Ştefan Radu astăzi la Dinamo. Au fost câteva discuţii. Să spunem că au fost discuţii neoficiale purtate de oficiali. Eu cred că este posibil transferul lui Radu. Eu cred că e posibil. Nu vreau să creez o stare de aşteptare, dar dacă există 1% şanse noi vom lupta pentru ele", a spus Burcă despre fundaşul format la clubul Dinamo.
Burcă a explicat că transferul ar fi o lovitură fantastică atât pentru tinerii jucători din lotul său, cât şi pentru suporterii dinamovişti.
"Ultima oară eu am vorbit cu Ştefan Radu înainte să plec de la Dinamo ... nu, de fapt acum vreo 4 ani, când ne-am văzut în biroul lui Ioan Becali. De atunci n-am mai vorbit. Din punctul meu de vedere, al antrenorului, să ai un lider în echipă de magnitudinea şi forţa lui Ştefan Radu este extrem de important. Indiferent cât de buni scouteri am fi noi, ne-ar fi extrem de greu să găsim şi să aducem un astfel de jucător.
Deci din punctul de vedere al staffului, impactul transferului său la Dinamo ar fi unul extraordinar pentru tinerii care sunt azi în lot. Ar fi exact ca atunci când a venit Gică Popescu la Dinamo. La nivelul nostru, al jucătorilor, impactul a fost unul incredibil. Pot spune că el ne-a schimbat foarte mult viziunea, nivelul de profesionalism. Şi probabil că şi din punctul de vedere al suporterilor, transferul lui Radu ar fi o lovitură fantastică", a precizat Ovidiu Burcă.
Etichete: dinamo , transferuri dinamo , superliga , leandro duarte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...