Dinamo, reclamată la FIFA și la UEFA! Transferul mult dorit de alb-roșii se poate întoarce împotriva clubului
20.01.2015, 15:00Dinamo este amenințată cu judecata de Ceahlăul Piatra Neamț. Formația moldavă este disperată din cauza faptului că numeroase cluburi, în frunte cu Dinamo, negociază cu fundașul Andrei Marc (23 de ani), deși acesta se află sub contract cu nemțenii până în 2017.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Totuși, unii conducători de club din Liga 1 cred că angajamentul acestuia este scadent în vara anului 2015, motiv pentru care au demarat negocierile cu Marc, deși nu au voie să facă acest lucru. Pentru a speria "pețitorii", Ceahlăul amenință cu memorii la FRF, UEFA și FIFA.
"Marc este sub contract cu Ceahlăul pînă în 2017, dar sunt cluburi care l-au contactat deja în privinţa unui transfer. El nu este în ultimele şase luni de contract, iar contactarea lui, conform regulamentelor, este ilegală.
Tocmai de aceea Ceahlăul intenţionează să depună memorii la comisiile FRF, FIFA şi UEFA împotriva celor care i-au propus diverse lucruri. El este la pregătire cu lotul, dar nu se poate concentra din cauza acestor lucruri care se întîmplă în ultima perioadă", au afirmat oficialii Ceahlăului pentru Mediafax.
Marc și-a depus deja memoriu pentru a deveni liber de contract, din cauza restanțelor financiare pe care clubul le are față de el. Termenul la care se va da o decizie oficială este 21 ianuarie 2015, zi în care Dinamo va afla dacă poate semna gratis cu jucătorul Ceahlăului.
"Deocamdată nu s-a vorbit concret despre vreun transfer al lui Marc la Dinamo, dar sigur nu se va face pe 250.000 de euro. Eu am avut o ofertă de 300.000 de euro de la CFR Cluj, într-o primă fază, la începutul campionatului, și n-am vrut să-l dau. Oricum, sub această sumă jucătorul nu se va transfera. Am convenit verbal cu Angelo Massone să-l anunț de orice ofertă pe care o voi primi. Să vedem dacă este de acord sau dacă nu cumva poate să obțină o ofertă superioară", a spus recent președintele Viorel Măstăcăneanu, într-o intervenție telefonică la Digi Sport.
Etichete: dinamo , fifa , uefa , memoriu , alexandru marc , marc , dinamo memoriu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...