Exclusiv Dinamo nu s-a putut opune: ”Toată lumea urlă că de ce au plecat. Lazăr și Rotariu nu mai puteau fi ținuți”
12.02.2017, 11:51Dinamo s-a văzut nevoită să renunțe la doi dintre cei mai eficienți fotbaliști din primul 11 al lui Ioan Andone. Titulari de bază, Valentin Lazăr și Dorin Rotariu au părăsit gruparea din Ștefan cel Mare în ultima perioadă de mercato.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cei doi nu mai puteau fi păstrați de Dinamo după ofertele tentante au ajuns la fotbaliști, este de părere Dan Matei Agathon. Prezent în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal, fostul ministru al Turismului, cunoscut unul dintre cei mai înfocați dinamoviști, acesta a vorbit despre fotbaliștii la care Ioan Andone s-a văzut nevoit să renunțe în ultima pauză competițională.
”Ioan Andone are o mână de români, de tineri. Din păcate, vârfurile de la Dinamo, Vali Lazăr și cu Roti au plecat.
Toată lumea urlă că de ce au plecat. Nu poți să ții un jucător bun care și cochetează cu națională, când primește o ofertă de 40.000 de euro. Nu poți să-l ții!
Chiar dacă îl ții forțat, atentezi la sentimente, la dragostea față de culorile alb-roșii, față de spectatori, la cei mai frumoși și nebuni din România, cei din PCH, el o să îți spună că și el are familie, mă gândesc și eu la viitor.
Mă refer la amândoi. Lazăr a plecat pe 200.000 de euro până în vară, până la 1.000.000 de euro dacă îl iau definitiv, iar el câștigă câteva sute de mii bune în șase luni.
Are 28 de ani și e greu să-l ții. Steliano Filip e feblețea mea, are ce trebuie la Dinamo, și nu doar aici. Are determinare, e luptător. Are 21 de ani și e veteran în lot, dinamovist din tată-n fiu”, a declarat Dan Matei Agathon.
Mijlocașul ofensiv de 21 de ani a fost transferat de către Brugge în ultimele ore ale ferestrei de transferuri din ianuarie, de la Dinamo, în schimbul a 2,2 milioane de euro.
Suma reprezintă un record pentru echipele din Liga 1 în această iarnă. Dinamo a primit însă doar 1,1 milioane de euro, întrucât 50% din drepturile federative fiind deţinute de Timişoara, fosta formaţie a fotbalistului.
Dinamo și Al Sailiya au ajuns la o înțelegere în această iarnă, acolo unde Valentin Lazăr a plecat sub formă de împrumut pentru 200.000 de euro.
Dacă vor opta să-l cumpere definitiv, Dinamo va mai încasa 700.000 de euro. ”Lazăr şi-a exprimat dorinţa de a pleca de la Dinamo, chiar şi prin mesaje trimise către domnul Negoiţă. Zicea că pentru binele lui, al familiei, bla-bla-bla, ştiţi cum e.
E primul lui an bun, nu sunt 200.000 de euro, sunt 700.000 de euro dacă confirmă şi salariul băiatului, care să asigure bunăstarea lui şi a familiei. Dacă nu va confirma, se va întoarce”, a spus Mutu la Digi Sport.
1.250.000 de euro este cota lui Lazăr, conform transfermarkt.de
107 meciuri a jucat Lazăr pentru Dinamo, reușind să marcheze 20 de goluri și să le ofere colegilor 22 de pase decisive
Etichete: dinamo , transfer , lazar , dan matei agathon , rotariuâ
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...