Exclusiv Dinamo negociază readucerea unui fotbalist alături de care a câştigat o Cupă şi o Supercupă
06.02.2017, 14:25După Bawab, Bumba şi Dielna, Dinamo a anunţat că vor mai veni fotbalişti care să ajute trupa lui Andone să prindă un loc de cupă europeană, dacă nu chiar să se lupte la titlu. Printre cei doriţi este şi Alexandru Curtean, fotbalist care a mai evoluat în peste 70 de meciuri pentru "câinii roşii". Cu Alex Curtean în echipă, Dinamo a câştigat două trofee, Cupa României şi Supercupa României, în 2012, respectiv 2013.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Născut la Sibiu, Curtean, 29 de ani, este cotat în acest moment la 350.000 de euro şi ar putea veni liber de contract după ce s-a despărţit de kazahii de la FC Atyrau. În Kazahstan, mijlocaşul a adunat 29 de partide, în care a marcat 4 goluri şi a oferit 8 pase decisive în anul scurs din momentul în care a ajuns acolo.
În 2009, când avea 22 de ani, Curtean era cotat la 2,25 milioane de euro. Iar Dinamo chiar l-a cumpărat cu bani mulţi de la Politehnica Timişoara în 2012, 700.000 de euro, pentru ca în 2014 să se despartă gratis de el. De la Bucureşti a ajuns la Botev Plovdiv.
În carieră, în afara celor 72 de partide (9 goluri) disputate pentru Dinamo, Curtean a mai jucat la:
Politehnica Timişoara 76 (7)
Gaz Metan 37 (9)
ACS Poli 20 (2)
FC Atyrau 29 (4)
Dacă nu va parafa un contract cu una dintre cele două echipe din Rusia cu care discută, Curtean ar putea semna cu Dinamo până la finalul săptămânii.
Etichete: dinamo , transferuri , alex curtean , transfer dinamo , curtean la dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...