Dinamo n-a renunțat la Rotariu jr. Oferta roș-albilor este peste cea a Vasluiului
13.06.2013, 09:52În ediția trecută de campionat, Dinamo a avut foarte puține realizări. De fapt, a bifat unul dintre cele mai rușinoase campionate din întreaga istorie a echipei din Șoseaua “Ștefan cel Mare“. Cu grave probleme financiare, la un moment dat s-a vorbit chiar și de faliment, fotbalul a părut cumva că pică pe locul al doilea între prioritățile clubului.
În tot acest tablou sumbru, Cornel Țălnar, “mantaua de vreme rea“ a “câinilor“, a încercat să-și facă treaba așa cum a știut el cel mai bine. În lipsa unor fotbaliști de top, “Țânțarul“ s-a reorientat spre echipa a doua a lui Dinamo. Așa i-a sărit în ochi puștiul Dorin Rotariu (17 ani), nimeni altul decât nepotul lui Iosif Rotariu, fostul mare fotbalist al Stelei și al echipei naționale.
Rotariu n-a stat prea mult pe gânduri, a profitat din plin de oportunitatea creată și a demonstrat astfel că este deja matur la anii săi.
Și oficialii clubului l-au remarcat pe puști și, evident, l-au inclus în planul de revitalizare al lui Dinamo. Cel din care Țălnar a fost exclus. Problema roș-albilor s-a ivit în momentul în care Rotariu a fost nevoit să se întoarcă la clubul său de baștină, cel patronat de Marian Iancu.
Din acel moment, au reînceput discuțiile, dar pe fir au intrat și cei de la FC Vaslui.
“Dinamo poate are dreptul de a-l păstra pe Rotariu pentru că au investit în el și iată, a atras atenția. Sigur, nu bani, ci doar încredere. Dar, când Porumboiu își dorește ceva, e greu să nu și obțină. Dar, azi, Dinamo nu poate licita pentru un copil extrem de talentat. Nu are cum“, a spus Iancu la Digi Sport (VEZI DETALII AICI).
Roș-albii n-au renunțat însă la Rotariu și, potrivit Pro Sport, au înaintat o ofertă scrisă către Marian Iancu. Concret, cei de la Dinamo le-au propus bănățenilor procente din revânzarea jucătorului, sumă care ar aduce în vistieria timișorenilor minimum 200.000 de euro, cu 50.000 de euro mai mult față de cât au oferit cei de la Vaslui.
Se pare că și impresarul lui Rotariu dorește ca Dorin să rămână la Dinamo, astfel că, momentan, nu se știe unde va juca băiatul din sezonul viitor. Marian Iancu se va întâlni joi cu jucătorul, tatăl acestuia, impresarul și unchiul pentru a decide care este soluția cea mai bună pentru Dorin.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Etichete: dinamo , marian iancu , adrian porumboiu , dorin rotariu , rotariu dinamo , rotariu fc vaslui , oferte dorin rotariu , marian iancu rotariu , gigi multescu rotariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...