Exclusiv Dinamo l-ar putea vinde pe Deian Sorescu în următoarea perioadă: ”E clar vedeta echipei”
articol scris de Digi Sport03.08.2021, 13:51
Deian Sorescu (24 de ani) a început sezonul cum nu se putea mai bine, cu cinci goluri marcate în primele șase etape din Liga 1.
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Mijlocașul dinamovist este singurul jucător pe care conducerea speră să-l vândă în perioada următoare pentru a aduce o sumă importantă în bugetul clubului. Totuși, chiar dacă Sorescu ar fi vândut, suma nu ar grăbi ieșirea lui Dinamo din insolvență, ci doar ar acoperi cheltuielile urgente ale clubului.
Dinamo l-ar putea vinde pe Deian Sorescu în următoarea perioadă
Internaționalul român a recunoscut că își dorește un transfer, iar dorința sa ar putea fi îndeplinită în perioada următoare. Din informațiile Digi Sport, Dinamo poartă discuții concrete cu un club care este hotărât să-l transfere pe Sorescu. Acesta ar urma să primească și un salariu atrăgător, peste posibilitățile din Liga 1.
Doar că, mai întâi, clubul trebuie să ajungă la un acord cu Dinamo. Fiecare evoluție bună a lui Sorescu îi poate face pe ”câini” să ceară mai mulți bani în schimbul fotbalistului care mai are contract până în 2023 cu gruparea din ”Ștefan cel Mare”.
„Sorescu e clar vedeta echipei, e golgheterul campionatului, are cinci goluri, e un jucător bun, un jucător mare. S-ar putea, dacă părăsește echipa, să o părăsească printr-un transfer care să fie bun și pentru club, și pentru el. Dar în situația în care suntem noi, foarte greu ne putem despărți de orice jucător, pentru că îi putem înlocui doar cu copii de la echipa a doua”, a spus Iuliu Mureșan, la finalul partidei Dinamo - Academica Clinceni 3-1.
Deian Sorescu a reușit o ”dublă” în meciul cu ilfovenii, a ajuns la cinci reușite și este golgheterul campionatului. Mureșan a anunțat că prețul lui Sorescu ar putea fi de ”cel puțin un milion de euro”.
Etichete: dinamo , iuliu muresan , deian sorescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...