Dinamo, interesată de albanezul Elis Bakaj! Iuliu Mureșan confirmă: ”Este pe lista noastră”
articol scris de Digi Sport17.01.2022, 23:07
Fostul internațional albanez Elis Bakaj (34 de ani) este liber de contract și ar putea ajunge la Dinamo, în următoarea perioadă.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Informația a fost confirmată și de administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, într-o intervenție la PlaySport.ro.
Mijlocașul ofensiv cu 26 de partide pentru naționala Albaniei a evoluat ultima dată în Belarus, la Rukh Brest, unde a fost om de bază.
Elis Bakaj, înapoi la Dinamo?
Elis Bakaj s-a întors în România, în aceste zile, mai mult în vacanță, însă ar putea să-și prelungească sejurul. Se află pe lista celor de la Dinamo și s-ar putea întoarce în ”Ștefan cel Mare” după aproximativ 10 ani.
Acesta a jucat la Dinamo în sezonul 2011/2012, apoi a decis să părăsească România. A mai bifat meciuri pentru Chernomorets Odessa, FK Tirana, Hapoel Raanana, RNK Split, Vllaznia, Kukesi, Shakhyor Soligorsk, Dinamo Brest și ultima dată Rukh Brest.
Elis Bakaj se află pe lista antrenorilor lui Dinamo și, dacă toate semnalele vor fi pozitive, va fi ofertat de fosta sa echipă.
”Elis Bakaj poate fi o variantă pentru Dinamo. Acum se uită antrenorii care sunt la echipă și împreună alegem jucătorii. Este și el pe lista noastră. Este un jucător bun, dar depinde de ce se hotărăște în colectivul de antrenori pentru Bakaj, bineînțeles, și cu mine”, a declarat Iuliu Mureșan, pentru sursa citată.
Albanezul a recunoscut că au mai fost discuții cu cei de la Dinamo, de-a lungul timpului, dar nimic concret, așa cum și-ar fi dorit.
”Am vorbit cu cineva de la Dinamo, dar nu a fost nimic concret, doar vorbe. Știu că momentul nu e foarte bun. Dacă mă întrebai acum 10 ani dacă vin la Dinamo, într-o poziție asemănătoare, n-aș fi venit. Acum aș veni, am 34 de ani, am experiență și știu cum aș putea să abordez situația. Cred că pot ajuta pe Dinamo, mă simt foarte bine fizic.
E păcat ce se întâmplă la Dinamo. Toată lumea dorește ca Dinamo să fie unde era înainte, nu doar suporterii echipei. Oamenii vor echipe cu tradiție, vor Steaua, vor Dinamo, vor Rapid. Sunt echipe care joacă 5 ani bine și după se uită de ele”, a declarat și Bakaj, în cadrul aceleiași emisiuni.
Etichete: iuliu muresan , elis bakaj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...