Dinamo ia o poziție fermă: "Lazăr, Matei și Rotariu nu pleacă, sunt doar intoxicări! "
08.08.2014, 12:02Conducerea lui Dinamo reacționează, după apariția zvonurilor cu privire la plecările celor mai buni jucători pe care îi are: Valentin Lazăr, Dorin Rotariu și Cosmin Matei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dorin Irimia, purtătorul de cuvânt la clubului alb-roșu, a anunțat că cei 3 jucători de bază ai lui Dinamo vor rămâne în Șoseaua Ștefan cel Mare cel puțin până la finalul acestui sezon. Oficialul le-a transmis fanilor "câinilor roșii" să stea liniștiți din acest punct de vedere, fiindcă veștile cu privire la plecările celor 3 sunt simple zvonuri, care au fost lansate de adversari pentru a strica atmosfera din cadrul echipei antrenate de Flavius Stoican.
"Lazăr, Matei şi Rotariu nu pleacă nicăieri, cel puţin nu până anul următor. Ei vor rămâne la Dinamo şi vor juca în continuare pentru acest club, restul, ceea ce se spune, că ar putea pleca la nu ştiu ce echipe, sunt doar intoxicări ale adversarilor noştri. Rivalii vor să distrugă atmosfera bună de la echipă, au văzut că Dinamo e pe val şi s-au gândit că trebuie să facă ceva pentru a destabiliza situaţia, dar le garantăm că nu vor avea succes. Suporterii să stea liniştiţi.", a spus Dorin Irimia, pentru gsp.ro.
19 goluri au marcat în sezonul trecut de Liga 1, cei 3 jucători, în total, după cum urmează: Matei 8, Rotariu 7, Lazăr 4.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: matei dinamo , rotariu dinamo , lazar dinamo , transferuri dinamo plecari matei lazar rotariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...