Dinamo - FCSB | "Să se facă voia trimisului lui Dumnezeu pe Pământ, din zona Pipera". Cele mai tari ironii înainte de derby
11.11.2018, 12:38Valeriu Răchită, fost jucător la Steaua, îl ironizează pe Becali, înainte de derbyul Dinamo - FCSB. Nici Rednic nu a scăpat declaraţiilor fostului fundaş central.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dinamo - FCSB este meciul anului în fotbalul românesc, astfel că, aşa cum se întâmplă de obicei, în jurul partidei s-au făcut o seamă de speculaţii.
Pe hârtie, roş-albaştrii sunt favoriţi, însă, judecând după forma extrem de slabă a echipei lui Dică şi după modul în care "câinii" se mobilizează în astfel de dispute, ne aşteaptă un meci deschis.
Vivi Răchită, fost jucător la Steaua, a fost extrem de ironic când a fost rugat să prefaţeze partida. Becali, administratorii de la Arena Naţională şi Rednic nu au scăpat de săgeţile fostului apărător central.
"Mă bucur că este vremea frumoasă pentru plajă, având în vedere unde vor juca băieții. Rămâne de văzut ce echipă se adaptează cel mai bine la plajă. Să vedem cine va fi Danemarca, având în vedere că s-a mai jucat un meci pe plajă pe acest stadion (n.r. România - Danemarca 2-5, în 2003). Arabii au vorba «Facă-se voia lui Allah». Așa și diseară. Să se facă voia trimisului lui Dumnezeu pe Pământ, din zona Pipera. Să aibă inspirație cel care decide tot la echipă, tehnic și financiar.
Rednic e un antrenor bun, dar nu poți face perfomanță cu jucători care anul trecut jucau în Liga a 2-a. Nu au valoare să se bată la campionat. Sunt convins că Rednic va încerca să nu piardă acest meci, pentru ca la final să-i certe pe cei de la CFR Cluj și să spună că el a făcut ca ei să rămână pe locul 1. E greu pentru Dinamo să încerce să câștige. Are jucători care nu au valoarea pentru a evolua la nivel înalt. Dar printr-o organizare bună, ambiție și cu ajutorul fanilor, dinamoviștii pot scoate un rezultat bun. Mi-e mai frică de o echipă slabă cu antrenor bun, decât de o echipă cu jucători buni", a declarat Vivi Răchită la Pro X.
Dinamo - FCSB, programat duminică, 11 noiembrie 2018, de la ora 21:00, în cadrul etapei a 15-a din Liga 1, va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi transmis și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Etichete: fcsb , dinamo fcsb , dinamo fcsb live video , dinamo fcsb live , becali ironizat , dinamo fcsb noiembrie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...