Dinamo - FCSB | Aliatul neașteptat al alb-roșiilor la derby: "E bine pentru ei, FCSB se încurcă"
06.11.2018, 22:08LIVE VIDEO Dinamo - FCSB | Claudiu Vaiscovici, fostul atacant dinamovist, a vorbit despre derby-ul dintre Dinamo și FCSB, transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1, duminică, de la ora 21:00. Vaișcovici crede că va fi un meci în care Dinamo va avea șanse la victorie, pentru că gazonul de pe Arena Naționala este afectat după ce Primăria Bucureștiului a organizat "Cupa Centenarului Marii Uniri".
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"Dinamo are o șansă pe terenul ăsta. Steaua (n.r. FCSB) e echipa mai tehnică, iar terenul ăsta o încurcă. Pentru că Steaua e echipa care joacă fotbal, care joacă mai rapid. Așa Dinamo are o șansă. Pentru că mingea sare aiurea. E bine pentru Dinamo. Steaua nu joacă ce trebuie, dar nici Dinamo nu-mi dă mari speranțe", a declarat Claudiu Vaișcovici, în emisiunea "Digi Sport Special".
Dinamo - FCSB se joacă duminică, ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1
Dinamovistii mai au un avantaj în fața marii rivale. Deşi mai mulţi jucători revin pentru FCSB în acest derby, dar nu vor fi la capacitate maximă, Nicolae Dică are în continuare mari emoţii: Nedelcu a fost lovit în partida cu Astra, 1-0, şi e incert pentru confruntarea de duminică.
Planic, Alexandru Stan şi Momcilovic vor fi apţi pentru meciul cu rivala din Ştefan cel Mare, însă staff-ul tehnic al vicecampioanei are în continuare probleme să alcătuiască cel mai bun prim "11": Junior Morais şi Roman vor fi suspendaţi, iar Pintilii şi Ovidiu Popescu sunt accidentaţi pe termen lung.
Dinamo - FCSB se joacă duminică, 11 noiembrie, la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: dinamo , gazon arena nationala , fcsb , claudiu vaiscovici , fcsb-dinamo live video , aliat dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...