Dinamo - FC Botoșani 1-2. "Câinii" au șase eșecuri la rând. Au înscris din penalty și au mai cerut două în prelungiri
19.09.2021, 21:00
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dinamo nu-și revine nici după plecarea încă neoficială a lui Dario Bonetti. "Câinii" au bifat a șasea înfrângere la rând, 1-2 cu FC Botoșani, în etapa a noua, deși au cerut două penalty-uri în prelungiri.
Dinamo - FC Botoșani 1-2, în etapa a noua
Moldovenii au avut prima șansă a meciului, dar șutul lui Roman, din lovitură liberă, s-a dus direct în brațele portarului. Cel care a deschis scorul a fost Ongenda, în minutul 13, din centrarea veteranului Roman.
Târcoveanu a ratat apoi singur cu portarul, însă s-a dat minge de arbitru după ce, la faza anterioară, balonul l-a atins pe centralul Hațegan. În minutul 18, moldovenii și-au dublat avantajul prin Kage, din penalty.
Dinamo - FC Botoșani 1-2. "Câinii" au șase eșecuri la rând
Dinamo a avut o ocazie mare în minutul 31, prin Moldoveanu. În minutul 36, s-a stins nocturna, iar după 14 minute și-a revenit. Pe finalul primei reprize, Ahmed Bani a irosit o șansă mare pentru "câini", însă partea secundă a început ca și prima, cu o ocazie a botoșănenilor, prin Ongenda.
Florescu a ratat și el o ocazie bună, iar Roman l-a întins pe portar. Florescu a tras apoi razant cu bara, însă finalul le-a aparținut dinamoviștilor. Moldoveanu a reluat cu capul peste poartă, iar Ivanovski a ratat și el.
Torje a redus diferența pentru Dinamo, din penalty, în minutul 85, iar prelungirile au fost de foc, pentru că dinamoviștii au mai cerut două lovituri de la 11 metri, ambele prin Țâră. Dinamo - FC Botoșani s-a terminat 1-2, iar "câinii", care au înscris pentru prima dată după 6 meciuri, au bifat al șaselea eșec la rând.
VIDEO cu rezumatul meciului Dinamo - FC Botoșani 1-2:
Știrea inițială:
Dinamo - FC Botoșani LIVE VIDEO, 19:00, Digi Sport 1
Dinamo are tot mai multe probleme după umilința cu FCSB! Dario Bonetti a plecat în Italia și aruncă acuzații în stânga și în dreapta, prin intermediul avocaților, Iuliu Mureșan îl acuză pe italian că nu a venit la antrenamente iar jucătorii au de trecut azi un nou test, în fața trupei lui Marius Croitoru.
În acest context, Sorin Colceag (49 de ani) a fost ”promovat” la prima echipă.
Deși se vorbește de revenirea lui Mircea Rednic, dar și de alte nume, președintele ”câinilor” insistă asupra ideii că Sorin Colceag are o șansă de care trebuie să profite și care-i poate aduce un contract pe cel puțin două sezoane.
Dinamo - FC Botoșani LIVE VIDEO, 19:00, Digi Sport 1 | Formații probabile
Dinamo: Eșanu - G. Crețu, Giafer, R. Grigore, A. Radu - Itu, Răuță, Bani - Torje, Ivanovski, C. Matei
Rezerve: Iliev, Ehmann, C. Stan, Neicuțescu, Borcea, Măgureanu, R. Popa, Amzar, Moldoveanu
Absenți: Sorescu, St. Filip (suspendați), Nica, Mihaiu (accidentați)
Antrenor: Sorin Colceag
FC Botoșani: Ed. Pap - Braun, Racovițan, Șeroni, Dawa - A. Dragu, Edjouma, Papa - Mateus, Ongenda, Fili
Rezerve: M. Contra, Petkovski, M. Roman I, Silva, D. Croitoru, Ed. Florescu, Țigănașu, Kage, P. Mensah
Absenți: Remacle, Sila (indisponibili)
Antrenor: Marius Croitoru.
Dinamo - FC Botoșani LIVE VIDEO, 19:00, Digi Sport 1 | Dario Bonetti o așteaptă pe Dinamo la tribunal!
Încă antrenorul lui Dinamo, Dario Bonetti, a reacționat după ultimele declarații ale lui Iuliu Mureșan, care l-a "înțepat" pentru că lipsește fără motiv de la antrenamente.
Bonetti, prin vocea avocatului, anunță că a fost testat pozitiv pentru COVID-19 și se află în carantină, în Italia: "Scriu în numele clientului meu, dl. Dario Bonetti, antrenor la Dinamo 1948 București, pentru a clarifica situația contractuală dintre părți.
Pe 14 septembrie 2021, clientul meu a fost contactat de dl. Mureșan și i s-a spus să nu meargă la antrenamentul de după-amiază, deoarece fusese demis, fără nicio comunicare formală.
Dario Bonetti o așteaptă pe Dinamo la tribunal! Comunicat tăios al antrenorului: "Vor să-l demită fără să plătească"
Pe 15 septembrie a fost contactat pentru semnarea acordului de reziliere de comun acord.
Nu este adevărat că nu s-a prezentat la antrenamente, situația era foarte clară și prezentată de toată presa, auzise deja de demiterea sa, se spunea că Dinamo îl înlocuise.
Ceea ce aflăm astăzi despre faptul că nu s-a prezentat la antrenament nu este altceva decât o simplă încercare a clubului de a-l demite fără a plăti nimic, având în vedere eșecul de a obține semnarea rezilierii de comun acord.
Deși am primit asigurări verbale de la Dinamo cu privire la irelevanța rezultatelor pentru primele 12 jocuri (2 victorii și 6 înfrângeri), clientul meu a fost informat despre demitere cu efect imediat, marți 14/09/21, fără să se conformeze cu formalitățile prevăzute de art. 8 din contract.
Ni s-a spus: „Numai rezultatele din meciuri contează: cu un total de 6 puncte câștigate cu un total de 24 de puncte, Dinamo se află astăzi pe un loc retrogradabil direct, cu consecințe economice și sportive dezastruoase; în plus, ultimele câteva jocuri au arătat o echipă lipsită de capacitatea de a fi competitivă", comunicare semnată de Silviu Carmaciu, cu exemplare la Iuliu Paul Mureșan si Răzvan Zăvăleanu.
Domnul Bonetti își rezervă dreptul de acum înainte să acționeze în locurile corespunzătoare pentru deteriorarea imaginii, în urma declarațiilor false ale dl. Muresan, lansate astăzi la o conferință de presă.
Pe 17/09/21, dl. Bonetti a fost testat pozitiv și se află în prezent în carantină", se arată în comunicat.