Dinamo, fără soluții în atac. Moldoveanu va reveni peste 6 luni!
01.02.2016, 19:18Gruparea roș-albilor are probleme serioase în atac. După ce Gnohere nu a părut foarte montat în partidele amicale, plus că a venit cu kilograme în plus din vacanță iar Essombe acuză dureri la spate și nu a jucat deloc în 2016, Dinamo l-a pierdut pentru jumătate de an și pe Robert Moldoveanu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Atacantul, în vârstă de 16 ani, accidentat în primul meci amical din cadrul stagiului de pregătire în Cipru, cu chinezii de la Shijiazhuang, scor 1-1, a fost supus unei intervenții chirurgicale la clinica Acibadem din Istanbul.
Conform site-ului oficial al lui Dinamo, în urma consultației a fost efectuată intervenția de reconstrucție a ligamentului încrucișat posterior de la genunchiul stâng și reconstrucția ligamentului colateral medial. Potrivit doctorilor de la clinică, fotbalistul își va putea relua pregătirile abia peste șase luni.
De la șapte ani în tricoul alb-roşu, Robert Moldoveanu este unul dintre cei mai talentaţi atacanţi din cadrul Centrului de Copii şi Juniori al clubului din ”Ștefan cel Mare”, fiind convocat în ultimii ani la toate loturile naţionale de juniori.
În aceste condiții, Dinamo l-a legitimat pe feroezul Kaj Leo Bartalsstovu, care la nevoie, poate sprijini atacul, chiar dacă la bază este mijlocaş de bandă.
Etichete: jucatori dinamo , rednic dinamo , robert moldoveanu dinamo , robert moldoveanu dinamo operatie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...