Dinamo ar putea apela la psiholog după carantină: "Să stai singur o lună într-o casă nu e ok!"
04.04.2020, 23:06Adrian Mihalcea nu a apucat să debuteze pe banca lui Dinamo şi i-a cunoscut pe jucători doar la câteva antrenamente înainte de suspendarea Ligii 1 din cauza pandemiei de coronavirus.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Acum, noul antrenor al "câinilor roşii" încearcă să-i menţină pe elevii săi în formă, dar şi cu moralul ridicat.
"Sunt câţiva străini fără familie aici şi să stai singur o lună într-o casă nu e ok. Dar le-am spus că dacă au nevoie de orice pot apela la mine.
Ar trebui să fie puternici, ar trebui să fie susţinuţi, sunt convins că pot trece peste asta.
Jucătorii italieni rezistă bine, ei sunt cu familia aici, e mai safe decât în Italia, au părinţi şi rude în zone afectate, dar au un tonus bun," a dezvăluit antrenorul alb-roşiilor.
Adi Mihalcea nu exclude posibilitatea ca jucătorii săi să depăşească momentele mai grele cu ajutorul unui specialist.
"Există şi varianta să fie ajutaţi de un psiholog, nu în momentul acesta, dar când vom începe activitatea poate vom avea nevoie de lucrul cu un psiholog. Nu e ceva străin de fotbal şi mai ales după o perioadă grea a tuturor poate e nevoie şi de un psiholog la echipă," a mai spus Mihalcea.
Dinamo, la 3 puncte de retrogradare
În acest moment, după 26 de etape jucate din sezonul regulat și două din play-out, Dinamo se află la doar 3 puncte de retrogradare, situație în care nu s-a mai aflat niciodată.
În plus, din cauza stării de urgență provocată de coronavirus, jucătorii au acum contractele suspendate de luni. Astfel, "câinii" ar putea să încaseze doar câte 2.340 de lei pe lună, pe durata stării de urgență, potrivit Guvernului.
Etichete: jucatori dinamo , adrian mihalcea , dinamo carantina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...