Video Dinamo, ajutată de arbitri să câștige la Timișoara? ”La golul doi a fost un jucător în offside”
06.11.2016, 00:07Dinamo a câștigat cu 2-1 la Timișoara, împotriva lui ACS Poli, însă bănățenii au reclamat un offside la golul înscris de Maric și au solicitat penalty în prelungirile partidei. Aceste polemici vin în condiţiile în care în ultima săptămână formaţia din Ştefan cel Mare a lansat un protest împotriva greşelilor făcute de arbitri. "Uniţi salvăm arbitrajul", este campania iniţiată de Adrian Mutu, noul oficial al lui Dinamo.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Unul dintre jucătorii lui ACS Poli, Bogdan Străuț, s-a legat de faptul că, la golul înscris de Maric, Adam Nemec a influențat faza, deși se afla într-o poziție neregulamentară.
"La golul doi al lui Dinamo, a fost un jucător al lui Dinamo în poziţie de offside. Eu cred că arbitrul asistent nu a văzut faza foarte bine, era aglomeraţie mare în careu. Nu vreau să acuz pe nimeni", a zis Străuț, după meci, la microfonul Digi Sport.
În plus, în prelungirile partidei, cei de la Timișoara au solictitat și un penalty, la un duel între Filip și Popovici. Faza este una extrem de grea, dar se pare că nu fundaşul dinamovist este cel care atinge mingea, ci fotbalistul echipei gazdă
După problemele din ultima perioadă, jucătorii lui ACS Poli au primit asigurări că lucrurile vor reintra în normal. "Ni s-a promis că vom primi banii, că va fi totul foarte bine", a mai spus Străuţ.
Etichete: dinamo , penalty , arbitraj , acs poli , offside
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...