Video Dinamo a sărbătorit în vestiar, dar jucătorii nu l-au uitat pe Ekeng. Imagini fabuloase de la finalul meciului
06.05.2017, 21:28UPDATE: 00:05. La finalul meciului, bucuria dinamoviştilor a continuat la vestiar, dar nici acolo aceştia nu l-au uitat pe Ekeng: la poza de grup, au avut un tricou cu fostul jucător camerunez.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
UPDATE: 23:50: La finalul partidei, jucătorii lui Dinamo, alături de antrenorul Contra, au dat drumul la fiesta pe teren, în faţa galeriei. "Dirijorul" este preparatorul fizic al lui Dinamo, Javi Reyes.
VIDEO CFR - Dinamo 0-3. Înaintea meciului decisiv pentru titlu, cel puţin pentru oaspeţi, s-a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Patrick Ekeng, jucătorul care a decedat cu fix un an în urmă.
Mai mult, jucătorii lui Dinamo au intrat pe teren cu tricouri cu chipul camerunezului care şi-a pierdut viaţa în timpul unui meci cu Viitorul.
La un an de la dispariția mijlocașului camerunez, roș-albii au postat şi pe contul oficial de facebook un mesaj în memoria fostului mijlocaș.
"UN AN FĂRĂ PATRICK EKENG
TE VOM IUBI MEREU, PATRICK EKENG!
6 mai 2016, o zi tristă în istoria clubului din Ștefan cel Mare, ziua în care ne-am despărțit pentru totdeauna de PATRICK EKENG. Introdus în teren în minutul 63 al blestematului meci cu FC Viitorul, PATRICK EKENG s-a prăbușit pe gazon câteva minute mai târziu și a plecat, în tricoul alb-roșu cu numărul 14, într-o lume mai bună cu CĂTĂLIN HÎLDAN, FLOREA DUMITRACHE, frații ION și LICĂ NUNWEILLER, SANDU CUSTOV, MIȘA KLEIN, CONSTANTIN FRĂȚILĂ, NELU STĂNESCU și alți mari fotbaliști care au scris istoria clubului nostru.
A trecut un an fără numărul 14, un an în care am plâns și am cântat pe toate stadioanele în memoria lui PATRICK EKENG.
Inima ta s-a oprit, dar inimile tuturor dinamoviștilor bat pentru tine în fiecare zi! Nu te vom uita niciodată, PATRICK EKENG!
Despre PATRICK EKENG
Născut pe 26 martie 1990, PATRICK CLAUDE EKENG EKENG, pe numele său complet, a debutat ca fotbalist profesionist la Canon Yaoundé în Camerun, și-a început cariera în Europa la clubul francez Le Mans și a mai jucat pentru Rodez (Franța), Lausanne (Elveția), Cordoba FC (Spania) și FC Dinamo București.
Iată, mai, jos cariera regretatului fotbalist dinamovist:
2009: Canon Yaoundé (Camerun)
2009-2010: Le Mans B (Franța)
2010-2011: Le Mans B (Franța)
2010-2011: Rodez (Franța)
2011-2012: Le Mans (Franța) / Le Mans B (Franța)
2012-2013: Le Mans (Franța) / Le Mans B (Franța)
2013-2014: Lausanne (Elveția)
2014-2015: Cordoba CF (Spania 1)
2015-2016: FC Dinamo București (România 1)
12 meciuri în toate competițiile a adunat PATRICK EKENG pentru echipa din Ștefan cel Mare.
1 gol a marcat PATRICK EKENG pentru Dinamo, în manșa a doua a semifinalelor Cupei României, scor 2-2 cu FCSB. Cu golul senzațional reușit în minutul 51, a contribuit decisiv la calificarea dinamoviștilor în finală!
14 partide a jucat PATRICK EKENG în tricoul spaniolilor de la Cordoba, în Primera Division.
2 selecții a avut PATRICK EKENG pentru prima reprezentativă a Camerunului.
34 de meciuri a jucat PATRICK EKENG pentru Le Mans în liga a doua a campionatului francez." a fost mesajul postat de contul oficial de facebook al grupării din Ștefan cel Mare.
Etichete: dinamo , cfr dinamo , ekeng
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...