Dinamo a rezolvat transferul lui Gicu Grozav! De când va juca mijlocașul pentru ”câini”
22.01.2015, 16:33După mai multe zile de negocieri intense, oficialii celor de la Dinamo au ajuns la un acord cu omologi de la Terek Grozny în privința transferului lui Gicu Grozav.
Mijlocașul Gicu Grozav (25 de ani) a efectuat deja joi dimineață primul antrenament sub conducerea lui Mihai Teja în cantonamentul din Antalya.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Totul a fost posibil mai ales că șefii de la Dinamo au ajuns la un numitor comun cu cei de la Terek în privința soluționării transferului, după cum susține sitelul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.
”Grozav a primit acordul celor de la Terek Grozny pentru a se transfera la formația din Șoseaua Ștefan cel Mare, urmând ca din retur să joace pentru ’câini’”, sună postarea de pe site-ul LPF.
Grozav s-a simțit foarte bine pentru prima dată în tricoul roș-albilor. De altfel și Nicolae Grigore pare a se fi adaptat foarte ușor, atmosfera de la ședințele de pregătire coordonate și conduse de Mihai Teja fiind una foarte bună.
10 meciuri și un singur gol a reușit Grozav la Terek din 2013
295 de zile au trecut de la ultimul meci oficial jucat de fostul petrolist
Din luna februarie, Digi Sport va transmite gratuit toate cele 9 meciuri ale etapei din Liga 1, plus Cupa Ligii, fără costuri suplimentare pentru abonații de cablu RCS & RDS.
Etichete: dinamo , grozav terek grozny , grozav transfer dinamo , gicu grozav la dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...