Dinamo a pus în vânzare abonamentele pentru sezonul viitor. Surprizele pregătite pentru fani
29.06.2016, 12:59Dinamoviștii au pus în vânzare abonamentele pentru sezonul viitor, echipa lui Ioan Andone urmând să joace atât în Ștefan cel Mare, cât și pe Arena Națională, acolo unde vor fi programate partidele importante din Liga 1, Cupa României și Cupa Ligii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Un abonament la cele două peluze costă 125 lei, abonații din sezonul trecut urmând să aibă parte de o reducere din partea clubului. La tribune, prețul unui abonament variază între 300 și 600 de lei, în timp ce la lojă acesta poate să ajungă chiar și la 2.000 de lei.
Abonamentele pot fi achiziționate și online, prin portalul de ticketing bilete.fcdinamo.ro.
"Suporterii care doresc să-și reînnoiască abonamentele valabile sezonul trecut trebuie să trimită vechiul abonament prin e-mail la adresa bilete@uti.eu.com, completând datele solicitate, iar prelungirea se va face cu păstrarea locului, până la data de 20 iulie 2016.
Ulterior acestei date, abonații vor beneficia de reducerea de 10%, tot prin trimiterea unui e-mail la adresa bilete@uti.eu.com sau direct la casele de bilete ale stadionului din Ștefan cel Mare, fără posibilitatea de a păstra locul ocupat în sezonul trecut", scrie site-ul oficial al lui Dinamo.
Suporterii care își vor face abonament au posibilitatea să câștige, prin tragere la sorți, tricouri de joc personalizate, invitații la un antrenament al echipei de la Săftica, mingi cu autografe, sau invitații la tribuna oficială.
Toate meciurile lui Dinamo din sezonul următor sunt ÎN DIRECT la Digi Sport!
Sursa foto: fcdinamo.ro
Etichete: dinamo abonamente , dinamo abonati , dinamo meciuri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...