Dinamo a hotărât deja ce se întâmplă cu Mircea Rednic după meciul cu Academica Clinceni
articol scris de Digi Sport03.12.2021, 12:05
Dinamo are vineri o șansă mare de a pune stop seriei negre de 14 meciuri consecutive fără victorie în Liga 1.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
"Câinii roșii" o întâlnesc pe Academica Clinceni, cel mai accesibil adversar posibil în acest moment, conform clasamentului. Ilfovenii sunt pe ultimul loc (4 puncte) și au cea mai slabă apărare din campionat, cu 39 de goluri primite. De altfel, ultima victorie a lui Dinamo în Liga 1 a venit tot contra acestei echipe, la începutul lui august (3-1).
Dinamo a hotărât deja ce se întâmplă cu Mircea Rednic după meciul cu Academica Clinceni
Pe umerii lui Mircea Rednic apasă deja o presiune mare la Dinamo, având în vedere că echipa nu a reușit să găsească cele trei puncte nici sub comanda sa. Totuși, administratorul special al grupării din Ștefan cel Mare, Iuliu Mureșan, a asigurat că "Puriul" va continua pe bancă și dacă nu o bate pe Clinceni.
„Nu se pune problema, are susținerea noastră și a suporterilor. Clar nu se pune problema. Când a venit, am acceptat să-i dăm timpul necesar pentru a forma o echipă mai puternică abia după transferurile și pregătirea din iarnă. Sigur, și el, și jucătorii, dar și noi ne dorim victoria în seara asta.
„Diseară avem derby-ul suferinței, nu îi pot spune altfel. Avem o situație proastă în clasament și noi, și ei. E un meci pe care trebuie să-l câștigăm, să obținem o victorie după o pauză lungă. Nu concepem alt rezultat! Oricum e greu să ne îndeplinim obiectivul de a merge în Liga 1, astfel că și un egal ar fi dezastruos pentru noi”, a transmis Mureșan, conform GSP.ro.
Meciul dintre Academica Clinceni și Dinamo se joacă vineri, de la ora 21:00, și poate fi urmărit în format LIVE VIDEO pe Digi Sport 1, sau pe www.digisport.ro, de către abonații RCS & RDS.
Mircea Rednic a dezvăluit o mare problemă din vestiarul lui Dinamo
Întrebat dacă le-a cerut jucătorilor săi ceva anume înainte de returul cu ilfovenii, de vineri, Mircea Rednic a explicat că a pretins de la ei să fie mai uniți.
Apoi, antrenorul lui Dinamo a adus în discuție și o mare problemă din vestiarul alb-roșu, numărul insuficient de jucători care au capacități de lider.
"Le-am cerut în primul rând să fie mai uniți, să nu înceapă cu străini-români, cu cine a venit, să-și vadă de antrenamente și de sănătatea lor, să se protejeze, iar în momentul în care li se oferă șansa, să joace.
Încă nu avem lideri la Dinamo, în afară de Torje nu am văzut vreun jucător care să se impună, și în afara terenului, și în teren. Am nevoie de cât mai mulți, dar am nevoie în primul rând ca ei să facă diferență în teren", a declarat Rednic, la conferința de presă premergătoare meciului cu Academica Clinceni.
Etichete: dinamo , mircea rednic , iuliu muresan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...