Dinamo a făcut vizita medicală înaintea noului sezon. 22 de jucători prezenţi la reunire
12.06.2017, 09:58UPDATE 10:15 - Alţi doi jucători au ajuns la vizita medicală. Este vorba despre Adam Nemec şi Luka Maric.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pentru Dinamo, noul sezon începe azi, când are loc reunirea lotului. Prima oprire pentru elevii lui Cosmin Contra este la vizita medicală, unde s-au prezentat 20 de jucători, unii dintre ei de la echipa a doua.
La reunirea alb-roşiilor au fost prezenţi trei portari - Laurenţiu Brănescu, Mihai Eşanu şi Vlad Muţiu - şi 17 jucători de câmp. Alături de deja consacraţii Dan Nistor, Steliano Filip, Claudiu Bumba, Jose Romera, Rivaldinho, Tha'er Bawab, May Mahlangu şi Maxi Oliva au mai făcut vizita medicală tinerii Liviu Gheorghe, Ion Gheorghe, Valentin Costache, Mihai Popescu, Alin Dudea, Alex Dulca, Ricardo Grigore, Andrei Târcoveanu şi Ionuţ Şerban.
În schimb, Sergiu Hanca, Ionuţ Nedelcearu şi Jaime Penedo au lipsit, fiind convocaţi la loturile naţionale.
După un sezon încheiat pe locul 3 în Liga 1 şi cu victoria din Cupa Ligii, primul trofeu după o pauză de cinci ani, ambiţiile dinamoviştilor în noua stagiune sunt mult mai mari. Titlul lipseşte în Ştefan cel Mare din 2007, iar Contra şi fotbaliştii săi speră să-l readucă în "Groapă" anul viitor.
"Degeaba ne propunem să câştigăm campionatul, dacă nu o să avem evoluţii bune. Trebuie să obţinem mai multe victorii cu echipele mici", a avertizat Laurenţiu Brănescu.
Rivaldinho speră ca, în noul sezon, tatăl său, celebrul Rivaldo, să-l urmărească având succes în tricoul lui Dinamo.
"Am vorbit cu tata în vacanță. Era fericit pentru mine, pentru trofeul câştigat cu Dinamo. I-am dăruit un tricou cu Dinamo. Anul ăsta cu siguranţă va veni în România să vadă unul dintre meciurile mele", a spus atacantul brazilian de 22 de ani.
După reunire, Dinamo se va pregăti trei zile în ţară, apoi, pe 15 iunie, va pleca într-un stagiu de pregătire în Slovenia, unde va rămâne 21 de zile.
Lista jucătorilor prezenţi la reunire
Laurenţiu Brănescu, Mihai Eşanu, Vlad Muţiu; Dan Nistor, Steliano Filip, Claudiu Bumba, Jose Romera, Rivaldinho, Tha'er Bawab, May Mahlangu, Maxi Oliva, Adam Nemec, Luka Maric, Liviu Gheorghe, Ion Gheorghe, Valentin Costache, Mihai Popescu, Alin Dudea, Alex Dulca, Ricardo Grigore, Andrei Târcoveanu, Ionuţ Şerban
Etichete: liga 1 , dinamo , cosmin contra , rivaldinho , reunire dinamo , laurentiu branescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...