Oficial Dinamo a făcut un nou transfer! Fotbalistul care a semnat până în 2029 cu echipa din ”Ștefan cel Mare”
articol scris de Digi Sport18.06.2024, 14:10
Dinamo continuă activitatea pe piața transferurilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
”Câinii” au rezolvat o nouă mutare, după ce i-au adus deja pe Cătălin Cîrjan (21 de ani), Adrian Caragea (18 ani), Alexandru Roșca (21 de ani) și Kennedy Boateng (27 de ani)
Răzvan Pașcalău a semnat cu Dinamo! Contract până în 2029
Răzvan Pașcalău (20 de ani) și-a început cariera în tricoul celor de la Universitatea Cluj, însă în 2020 a făcut pasul în Italia, la Lecce, formație pentru care a adunat peste 80 de meciuri.
După patru ani, fundașul central cotat la 250.000 de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt a revenit în România, întrucât și-a dat acordul și a semnat cu Dinamo.
”Bine ai venit, Răzvan PAȘCALĂU!
Cluburile Dinamo 1948 București și US Lecce au ajuns la un acord privind transferul definitiv al fundașului central Răzvan Bogdan Pașcalău.
20 de ani împliniți și 1.89 m, Răzvan a ajuns la juniorii lui Lecce în 2020, plecând de la echipa a doua a Universității Cluj.
În sezonul 2023-2024, Răzvan a bifat 20 de apariții în Primavera (2 goluri marcate), 2 în UEFA Youth League (1 gol marcat) și câte una în Coppa și Supercoppa Primavera.
Răzvan va fi jucătorul nostru până în 2029”, au anunțat ”Câinii” pe rețelele sociale.
Dinamo s-a înțeles cu Raul Opruț. Fundașul stânga are oferte din Belgia și din Italia, din Serie B, dar preferă să rămână în SuperLigă
Raul Opruț (26 ani), jucătorul celor de la KV Kortrijk, s-a înțeles cu Dinamo și va semna un contract valabil pentru un sezon, cu opțiunea unui transfer definitiv, potrivit surselor digisport.ro.
Fotbalistul debutat de Edi Iordănescu la echipa națională în 2022 are oferte din Belgia și Italia, din Serie B, însă își dorește să rămână în SuperLigă.
Sezonul trecut, fundașul stânga a evoluat pentru ”revelația” FC Hermannstadt, unde a bifat 23 de meciuri, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.
Fotbalistul este impresariat de Anamaria Prodan, care l-a adus la gruparea din Sibiu.
- 500.000 de euro este cota de piață a lui Raul Opruț, potrivit Transfermarkt.
Etichete: dinamo , transfer dinamo , răzvan pașcalău
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...